Mi-e greu cateodata sa spun lucrurile care-mi trec prin minte fara sa para ca dau cu parul...asa-s eu dintr-o bucata...nu mi-a placut niciodata sa ma ascund...
Nu stiu daca e mai bine sa nu spui unele lucruri...chiar daca ranesti prin ele...sinceritatea e de nepretuit pentru mine..din pacate prea putini oameni o inteleg si sunt capabili sa o si foloseasca.
Cu tine mi-e ca acasa si asta n-am mai simtit pana acum.
Mi-e imposibil sa stau suparata pe tine chiar daca ai merita sa dau cu farfurii de pereti si un frigider plin...asta n-am mai intalnit decat odata.
Vara asta a fost cea mai de cacat din toata viata...am ajuns din om neom...si cu toate astea trebuie sa fiu recunoascatoare ca inca traiesc, puteam sa mor si nu stiam de ce...mi-ar fi parut rau...iubesc viata asta asa cum e ea cu bune si rele.
Si eu am zilele mele negre...care cred ca sunt la fel de rele ca ale tale, doar ca din cand in gand daca nu-s doar eu cu mine aleg sa mai zambesc in ele, eu fata care traieste intr-o bula si crede in romantism ca la 19 ani si n-are nici o problema in lume.
Da, cateodata ma plafonez, ma leg de tampenii, imi dau in cap singura inainte sa incerc, ma lamentez cand n-ar trebui...dar cu toate astea cred ca se poate sa traiesti asa cum vrei daca iti pui mintea cu ce-si doreste inimioara ta sa faca, gasesti timp pentru toate...sau de nu iti gasesti in mod cert o scuza...si de ce nu o alta frustrare adunata peste cele din spate. Pana la urma e mai convenabil sa te scuzi sau sa dai vina pe altii pentru nereusitele tale.
Alegi in fiecare zi un compromis mai mare sau mai mic...dar ce vrei sa faci cu viata ta n-ar trebui sa fie unul dintre ele...pentru ca ai sa ajungi intr-un punct in care n-ai sa mai poti alege decat cum vrei sa fii nefericit...oricum o dai te-ai plafonat si-ai dat cu piciorul la atat de multe lucruri incat fericirea e umbrita de alegerile anterioare.
Daca alegi sa stai intr-un loc, ar fi de preferat daca alegi cu inima sa faci asta, nu din alte considerente...frica, bani, comoditate, rutina, lasa ca e bine si caldut...
Ma gandesc la tine sa stii poate mai mult decat la mine...cred ca aici am gresit eu intotdeauna...am dat fara rest...pana n-am mai avut de unde si ce...si cand am ajuns acolo n-am cum sa ma mai uit inapoi...pentru ca ajung stoarsa si o umbra din ce eram.
Plang si imi vine sa urlu in multe zile...de inutilitate, de handicapata ce sunt...de timpul pe care-l pierd, de plimbarile pe care nu le-am facut, de serile in care nu se-ntampla nimic.
E frig...ma simt de parca as fi ingropata sub un morman de zapada...nu ma zbat, accept raceala asta...si cu toate astea sper ca cineva o sa ma traga de mana si-o sa ma inveleasca.
Pana la urma nu suntem decat niste bucati imprastiate, partial stricate...care asteapta sa fie reasamblate de cineva. Cam asta e tot.

*

Vorbele si gesturile dor cel mai rau, zise sau nezise nici nu cred ca mai conteaza. Cu ele cresti, de la ele iti creste tensiunea, de la ele adormi plangand sau te trezesti injurand. Peste injuratiri cred ca poti sa treci destul de lejer, le lasi sa fluture pe langa urechi, raspunzi de cele mai multe ori intr-o forma care contine organe genitale, morti si altele si te racoresti.
Dar palmele, mainile stranse, pumnii...lacrimile si tonu ala mereu ridicat, zgomotul de ibric trantit pe jos, usi trantite, tone de tigari fumate...alea iti raman intiparite undeva. In zilele bune zici ca parca nici n-au fost, crezi ca poate ai visat atunci cand erai mic, crezi ca poate lacrimile de crocodil si respiratia cu sughituri au fost doar un cosmar.
Totul pana la prima imbracitura, cand din adrenalina dai o palma fara sa gandesti pentru ca iti creste tensiunea in asa hal ca nu mai conteaza nici ca-i taica-tu ala. Ajungi sa te muiesti in cel mai inuman si mic mod cu oamenii pe care-i iubesti. Pentru ca pe undeva urla in noi toti egoismul, suntem niste muisti cu totii daca am fi sinceri.
Ma intreb de multe ori daca o sa fiu vreodata capabila sa-l iert...sa uit tot sa-l vad ca pe omul normal care poate sa fie cateodata.
Poate asta-i incapacitatea mea...tinerea de minte, memoria de elfant care se declanseaza de la un gest banal cateodata.
Poate rabufnesc nefondat pe unii oameni din cauza sechelelor care mi-au ramas in cap oricat am incercat sa le las sa treaca.
Ma ingrozeste ideea ca poate n-am sa fiu capabila niciodata, poate am sa fiu atat de slaba incat n-am sa pot sa-i spun niciodata ca-l iubesc si nici el mie.
Cel mai ingrozitor e sa nu poti sa evadezi din propria tristete.
Ma doare ca n-am fost niciodata capabili in aproape 30 de ani sa avem o discutie de la om la om, am terminat mereu in urlete si injuraturi.
E greu sa fii om, e greu sa-ntorci si celalalt obraz fara riposta, e greu al dracu s-o vezi pe maica-ta plangand pentru ca a crezut ca iubirea o sa-l schimbe si-o sa-l faca uman.
Toate se platesc pe lumea asta sau pe ailalta....

Initiale

Ma-ntreb cateodata cat timp trece ca sa devii doar o initiala? La inceput erai un prenume, pe care poate il spunea stangaci la inceput si cu amareala spre sfarsit.
Toti oamenii care au trecut prin tine, te modeleaza, te schimba, te amarasc, te iubesc, te aduc la disperare in zilele negre si pe culmile extazului in zilele in care inghiti lacrimile si zambesti.
Cat timp iti ia sa redevii tu, scapi vreodata de vechile sechele, dai cuiva vre-o sansa de la zero, fara judecata?
Disimulezi oare mereu cu un zambet pe buze amareala pe care o porti in tine cateodata? Poti sa privesti cu inima omul din fata ta si sa-l iubesti fara rest cum stii prea bine ca esti in stare s-o faci?
Si cand o faci....cat de departe esti in stare de data asta s-o duci?
 Plangi cand esti doar tu cu tine, atunci poti sa nu te minti, poti sa nu mai zambesti, poti sa tai in tine, sa-ti tragi palme pentru toate rahaturile care-ti trec prin minte, pentru toate povestile carora le dai mult prea multa importanta, pentru toata analiza pe care o faci tacit pentru ca asa esti construit.
Cateodata nu stiu ce doare mai tare...frica ta sau realitatea...
Poti oare sa uiti si sa ierti tot ce ti-a schingiut sufletul si inima de-a lungul vremii si sa redevii senin cum erai la-nceput?
Alegi in fiecare dimineata cand te trezesti unde vrei sa fii.

Amalgam

Nu te mai imbraca in culori pamantii esti stearsa, oricat te-ai bronza n-o sa ai niciodata contrastul meu. Sters esti, sters te-mbraci. Nu a cercetat nimeni sau nu stiu eu dar sigur starea ta e reflectata in culorile pe care le alegi dimineata. Asta daca n-ai vreme sa faci un dus lung si sa te gandesti cu ce te-mbraci.
Oamenii astia care stau la taxatoare la metrou in pipera la 6 sunt ca vitele care stau la coada la marcat, in loc sa-mi scot cartela am scos o carte de vizita, m-am uitat confuz la ea, mi-am cerut scuze ca am tinut invarteala in loc si-am cautat spasit in geanta.
Pe drum niste fete discuta despre iesirile intre fete, alea tabu in care discuta despre gentute si pantofi si piele mata, inca nu le inteleg pe deplin si am aproape 30 de ani... tind sa cred ca n-am sa le inteleg niciodata.
Am lipsit sigur la niste capitole in viata, nu sunt convinsa insa ca ar trebui sa-mi para rau.
Imi plac florile invelite in ziar, fata de langa mine are, le-as fura. Nu stiu daca-mi place mai mult ziarul sau florile.

Despre frici

Azi mi-e frica poate e randul meu....momentul meu de panica...clipa mea de innecat corabii.
Ma gandesc ca ai sa vii intr-o buna zi si-ai sa-mi spui "m-am indragostit"...si n-am sa am ce sa fac, decat sa zambesc, o sa fie amar dar tu n-ai sa stii.
Ai sa pleci pentru ca te-ai indragostit...e normal stii, nu suntem monogami si nu ne detine nimeni in viata asta.
Mi-e frica pentru ca poate eu n-o sa fiu de-ajuns, poate iubirea n-o sa fie de-ajuns, poate o sa vii seara acasa si-o sa te bagi langa mine-n pat si-o sa te uiti pe tavan, n-ai sa te mai lipesti cu spatele de sanii mei...
N-ai sa-mi mai spui ca as putea sa mor cu capul spart de perete si sa cad in gunoi, n-o sa mai avem aceleasi glume de cacat, n-o sa te mai apuce mustrarile de constiinta cand mergem pe jos acasa.
N-ai sa-mi mai gatesti si eu sa ma simt ca cel mai mic om posibil.
Daca ar fi sa ma iau dupa seara de ieri n-ar trebui sa mai calc in bucatarie, nu stiu daca as putea vreodata sa ma ridic la standardele tale.
N-o sa ne mai luam pisica aia portocalie cu ochi portocalii pe care s-o cheme aurel...
Sunt o proasta...care te iubeste si plange cu sughituri numai cand se gandeste la ce-a scris aici.

Si in rest?

In rest zilele trec tot cam la fel, doar ca zambesc mai des si mai sincer, ies din casa cu parul ud, fumez pe strada, beau bere, ascult muzica la un volum mult peste limitele normale, imi patez maieurile, gatesc mai mult, n-am renuntat la nessul de dimineata..dar imi plac diminetile in care am timp sa stau cu tine la o cafea, mananc cu furculita din cratita, mai mananc de pe jos, ma asez pe borduri, ma asez pe iarba, mai rup flori, mananc dulciuri inainte de masa cateodata, ating lucrurile pe care scrie nu atingeti, balalai aiurea pe strazi, ma uit tamp la cer, daca cineva imi da o ciocolata..o iau.

Para el fin del mundo

Am ajuns la capatul lumii, aici toate se termina, norii par valuri de vata de zahar, marea se pierde-n cer, ceata asta de miez de noapte te-nvaluie. 

Lumina e difuza si nu-ti mai dai seama cat de tarziu e. E liniste si cat vezi cu ochii nu se-ntinde decat oceanul presarat cu cate o stanca din loc in loc. Te-ai astepta sa fie rece, dar de fapt e ingrozitor de umed. 

Am sarit gardul si m-am dus spre margine, era un vant asa puternic acolo ca a trebuit sa-mi incordez toti muschii ca sa pot sa fac o poza. Restul erau mai in spate, aveam nevoie de un moment de liniste. 

Onde a terra se acaba e o mar começa