Mi-e greu cateodata sa spun lucrurile care-mi trec prin minte fara sa para ca dau cu parul...asa-s eu dintr-o bucata...nu mi-a placut niciodata sa ma ascund...
Nu stiu daca e mai bine sa nu spui unele lucruri...chiar daca ranesti prin ele...sinceritatea e de nepretuit pentru mine..din pacate prea putini oameni o inteleg si sunt capabili sa o si foloseasca.
Cu tine mi-e ca acasa si asta n-am mai simtit pana acum.
Mi-e imposibil sa stau suparata pe tine chiar daca ai merita sa dau cu farfurii de pereti si un frigider plin...asta n-am mai intalnit decat odata.
Vara asta a fost cea mai de cacat din toata viata...am ajuns din om neom...si cu toate astea trebuie sa fiu recunoascatoare ca inca traiesc, puteam sa mor si nu stiam de ce...mi-ar fi parut rau...iubesc viata asta asa cum e ea cu bune si rele.
Si eu am zilele mele negre...care cred ca sunt la fel de rele ca ale tale, doar ca din cand in gand daca nu-s doar eu cu mine aleg sa mai zambesc in ele, eu fata care traieste intr-o bula si crede in romantism ca la 19 ani si n-are nici o problema in lume.
Da, cateodata ma plafonez, ma leg de tampenii, imi dau in cap singura inainte sa incerc, ma lamentez cand n-ar trebui...dar cu toate astea cred ca se poate sa traiesti asa cum vrei daca iti pui mintea cu ce-si doreste inimioara ta sa faca, gasesti timp pentru toate...sau de nu iti gasesti in mod cert o scuza...si de ce nu o alta frustrare adunata peste cele din spate. Pana la urma e mai convenabil sa te scuzi sau sa dai vina pe altii pentru nereusitele tale.
Alegi in fiecare zi un compromis mai mare sau mai mic...dar ce vrei sa faci cu viata ta n-ar trebui sa fie unul dintre ele...pentru ca ai sa ajungi intr-un punct in care n-ai sa mai poti alege decat cum vrei sa fii nefericit...oricum o dai te-ai plafonat si-ai dat cu piciorul la atat de multe lucruri incat fericirea e umbrita de alegerile anterioare.
Daca alegi sa stai intr-un loc, ar fi de preferat daca alegi cu inima sa faci asta, nu din alte considerente...frica, bani, comoditate, rutina, lasa ca e bine si caldut...
Ma gandesc la tine sa stii poate mai mult decat la mine...cred ca aici am gresit eu intotdeauna...am dat fara rest...pana n-am mai avut de unde si ce...si cand am ajuns acolo n-am cum sa ma mai uit inapoi...pentru ca ajung stoarsa si o umbra din ce eram.
Plang si imi vine sa urlu in multe zile...de inutilitate, de handicapata ce sunt...de timpul pe care-l pierd, de plimbarile pe care nu le-am facut, de serile in care nu se-ntampla nimic.
E frig...ma simt de parca as fi ingropata sub un morman de zapada...nu ma zbat, accept raceala asta...si cu toate astea sper ca cineva o sa ma traga de mana si-o sa ma inveleasca.
Pana la urma nu suntem decat niste bucati imprastiate, partial stricate...care asteapta sa fie reasamblate de cineva. Cam asta e tot.

Despre neputinta

M-am trezit in minte cu ce spunea Cioran despre neputinta si anume ca "Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete".
Atunci cand tristetea te copleseste nu mai esti in stare sa te bucuri de ceea ce ai si de oamenii din jurul tau, toate par mai sumbre, toate pisicile sunt negre si nu exista decat ceasuri rele.
Tristetea ne margineste, ne inaspreste, ne face sa plangem, ne face sa paream ca ne ducem la inmormantare in fiecare zi, sterge orice urma de zambet sau voie buna de pe fata.
Atunci cand te intristezi ai vrea sa fugi si sa te ascunzi intr-o gaura de sarpe, sau cel putin eu asa ma simt, nu vreau sa mai vad pe nimeni, sau poate am asa doar oamenii care sunt ca un pansament pentru sufletul meu si care m-au vazut in toata splendoarea si atunci cand am fost cazuta in putul cu melancolie si cand am fost pe culmile extazului si in ei mi-am gasit intotdeauna un refugiu si o alinare, pe ei mi-as dori sa ii am in preajma mea si atunci.
Tristetea pana la urma te face sa fii neputincios, pentru ca iti ciunteste sufletul, te transforma intr-un alt om, um om mic si fara culoare. Tristetea ar trebui sa existe doar in momentele care intr-adevar te schimba ca si om...ar trebui sa existe atunci cand cineva drag sau iubit dispare din viata ta, ar trebui sa existe cand te uiti la cata neputinta exista in jurul nostru, sau nu stiu daca e neaparat neputinta sau indiferenta. Te simti neputincios si trist atunci cand stii ca s-ar putea schimba atatea lucruri daca ne-am responsabiliza fiecare mai mult si am incerca sa mai facem din cand in cand, nu spun in fiecare zi pentru ca asta e deja spre utopie, ceva pentru cei din jurul nostru, ceva pentru cei pe care viata i-a dus intr-un loc mai trist, cei care sunt cu adevarat singuri pe lume si care au nevoie de caldura si afectiunea noastra.
Neputinta si tristetea la fel ca si iubirea tin pana la urma de deschiderea fiecaruia catre oamenii si lucrurile care ne inconjoara. Daca incerci sa fii deschis si sa nu mai privesti totul cu scepticism, poate exista o sansa sa intalnesti si oameni frumosi, exista o sansa sa mai iesi din monotonia cotidiana si sa descoperi ca viata pana la urma e frumoasa....
Poate pare aberant ce zic, dar viata e asa cum ne-o facem fiecare intr-o mare masura, normal ca mereu o sa apara lucruri care par sa nu fie dependente de alegerile noastre, dar pe care cred ca ca le putem influenta.
Iubirea daca am lasa-o sa ne copleseasca si sa acapareze tristetea care ne conduce, am deveni oameni mai frumosi si asta cred ca s-ar vedea clar pe fetele noastre. Fiecare in egoismul lui isi doreste sa fie iubit si pana la urma cred ca fiecare si-ar dori sa fie capabil sa daruiesca iubire asa cum poate si cum intelege fiecare iubirea. Daca n-am fi capabili de iubire cred ca am deveni niste umbre doar, pentru ca n-ar mai avea sens sa te mai trezesti dimineata, sau eu cel putin asa vad viata...
Cu ajutorul iubirii putem sa evadam din propria tristete...asta daca suntem capabili sa ne deschidem sufletul si sa incercam sa dam o sansa oamenilor din fata noastra, sa nu mai etichetam tot dupa cum suntem obisnuiti, sa pornim pur si simplu de la prezultia de nevinovatie...nu fac nici eu asta de multe ori, dar mi-as dori sa fiu in stare sa o fac...mi-as dori sa pot sa controlez tristetea care ma copleseste cateodata, mi-as dori sa reusesc sa ma bucur de viata si de oamenii din jurul meu mai mult decat o fac, mi-as dori sa nu mai vait de absolut nimic, pentru ca pana la urma pana acum am reusit sa imi fac un rost cat de cat si sa am parte si de multe lucruri bune si frumoase.
Fac si eu aceleasi greseli pe care le facem cu totii, ma consum pentru lucruri mici care nu ar trebui sa aiba nici o relevanta...cand ar trebui sa vad ceea ce am, ceea ce ma face fericita si sa arunc tistetea si incrancenarea undeva departe.