Mi-am adus astazi aminte de verile petrecute la mare in Eforie Nord.
In fiecare an mergeam vara de vara cu bunicii la Eforie la tanti Carolina. O doamna pe care cred ca nu o sa o uit niciodata, avea o casa modesta pe stil vagon in forma de L, o curte mare plina cu leandrii roz, un catel mare si destul de flocos si toalete in curte, in care eu am reusit odata sa raman blocata si din care a trebuit sa sar pe geam.
Mergeam dimineata la ghiol la namoale, treaba care mie imi displacea total, pentru ca nu scapam nici eu de placerea de a fi manjita cu namol din cap pana-n picioare. Imi placea cand intram in apa pentru ca e atat de sarat ghiolul incat te tinea la suprafata apa chiar daca nu stiai sa inoti.
Mai erau si polonezele care veneau si vindeau aur si sampon cu miros de mar.
Cand se termina repriza de ghiol mergeam sa mancam, de obicei fiind mai multe familii in gazda se gatea la comun si mancam imreuna la o mare masa pusa in curte.
Dupamasa mergem in sfarsit la mare, doar eu cu bunicu, aveam tabietul nostru.
Mergeam bineinteles la plaja la Bellona. Bunicu avea si el tabietul lui de plaja de dupamasa, facea mereu un cort pe plaja sub care statea si citea tacticos in timp ce eu ma zbenguiam si faceam nenumarate bai. De multe ori ma mai si pierdea pentru ca plecam lelea pe plaja, dar de fiecare data ma aducea cineva inapoi. Cortul ala consta in patru bete infipte in nisip bine de tot, deasupra carora era legat un cearsaf. Te simteai asa ca-n safari. Bineinteles avea mereu si ceva de mancare la el, in cazul in care ma apuca pe mine foamea.
Plecam pe la ora 7 de pe plaja, ne intorceam la tanti Carolina, mai ciuguleam cate ceva si ne incingeam la tabinet pana spre dimineata.
Cam asa curgea fiecare zi cat timp stateam acolo, ma intorceam bineinteles tuci dupa 2 sau 3 saptamani petrecute la mare.
Erau niste veri frumoase, chiar daca erau petrecute in niste conditii mai mult decat modeste, nu fitele si nenorocirile de astazi.
... mi-e dor de simplitatea aia, de ai mei, de curtea cu leandrii si plaja de la Bellona.
Tare frumos ai descris atmosfera, parca simt mirosul de mar si
ReplyDeleteparca vad nisipul de pe betele strinse ale cortului...