Tarlungeni...tara aspra a minunilor

Diminetile erau reci, dar pentru ca "lumina diniva" ne-o cerea ne-am trezit cand abia se crapa de ziua.
Cu ochii mijiti de somn urcam spre ferma. N-aveam habar cand am ajuns cata liniste poate sa fie in acest tinut aspru al minunilor de care nu mai auzisem pana atunci.
Tarlungeni e un satuc uitat de lume in care timpul curge altfel.

Odata ajunsi la ferma parca eram in Marlboro Country, te asteptai sa sara un cal de undeva. Am fost intampinati de doi baieti care isi beau linistiti cafeaua. Se pregateau sa mulga vacile. Cred ca fiecare din noi si-a adus aminte de verile din copilarie cand plecam cate o luna la tara, beam laptele din cana de alama proaspat muls, hraneam gainile care ne urmareau prin toata curtea, mergeam cu gastele la garla si ne intorceam invingatori calare pe caruta plina cu fan.

Ca sa ne trezim totusi putin din visare am facut o drumetie si pana in Brasov. Autocarul cu care am mers mi-a adus aminte de taberele din copilarie cand ne hlizeam cu gura pana la urechi, cantam si uitam de toate. Cred ca asa-i mereu cand pleci la drum cu oameni frumosi.
In Brasov, ne-au intampinat case colorate, strazi uitate si cand am obosit de atat admirat ne-am asezat sa mancam o inghetata si sa ne tragem sufletul.

Pe-nserat soferul nostru, zis si Costel, parca desprins din povesti, pentru ca a reusit sa treca cu o lejeritate incredibila peste toate provocarile care s-au ivit pe drum, ne-a condus inapoi in tara cea aspra a minunilor.
Era un cer ireal, toate culorile curcubeului se bateau chiar cu un curcubeu care sa straluceasca mai aprins.
Furati de peisaj n-am rezistat sa nu coboram pe un maidan la marginea satului.
Din clipa in care am coborat am fost intampinati doar de zambete largi si un entuziastm debordant.
Acolo am gasit oameni fericiti, care stiu sa se bucure de viata asa cum e ea. Copii care inca mai joaca fotbal in praf si se bucura de fiecare gol ca si cum ar fi cea mai mare realizare.
Pe cei dintre noi care am uitat sa apreciem micile placeri ale vietii ne-a facut nostalgici. Pentru ca uitasera ca mai exista si o astfel de viata, uitasera ca timpul poate sa treaca si asa...

Pe mine m-a facut sa zambesc, pentru ca frumusetea inca exista, pentru ca bucuria exista fara nici un motiv, ci doar ca stare pura.
Mi-a adus aminte de toate lucrurile pentru care sunt recunoscatoare in fiecare zi si pe care cateodata uit sa le scot la iveala pentru ca ma las subjugata de toate problemele si termenele de predare care tind cateodata sa puna stapanire pe mine.

Ar trebui sa ne bucuram in fiecare zi pentru fiecare zambet, fiecare clipa de liniste si fiecare vorba buna care ne iese in cale.

Calatoria in tara aspra a minunilor am fost posibila pentru ca FotoUnion a organizat TFB1 si pentru ca Nikon a daruit participantilor pe durata drumetiei niste parteneri de drum cu ajutorul carora au surprins povesti in cadre.

Daca vreti sa vedeti si povestile altor calatori in tara aspra a minunilor le puteti vedea la Radu, Cristi, Corina, Andreea, Ionut, Ariel, Alexandru (castigatorul povestii), Ana, Lori, Mona, Mihai si Bogdana.