Mar adentro

 

In fiecare zi in care ne trezim avem libertatea de a decide ce facem cu ea. Libertatea  de a trai sau muri.

Unele zile sunt numai bune ca sa mori, mai ales astea de primavara cand soarele se joaca usor in parul tau.

Daca ai ajunge in situatia de a nu mai avea control asupra ta, asupra corpului tau, daca ti-ai putea controla doar mintea, ce-ai alege? Sa mori, sau sa traiesti, legumicol inconjurat chiar si asa de dragostea neconditonata a celor din jur.

Ce-nseamna sa mori cu demnitate? Sa ajungi senil cu pampersi sau sa ai libertatea de a alege sa mori atunci cand unicele momente in care poti face ce vrei sunt alea in care te visezi zburand peste locurile care-ti sunt dragi?

Ce te face sa iubesti viata in fiecare zi? Ce te face sa te trezesti dimineata si sa-ti spui ca are sens sa o iei de la capat?

Cred ca iubirea e unicul motiv pentru care merita. Mana aia de oameni pe care ai norocul poate sa o ai neconditionat in fiecare moment langa tine merita. 

Oamenii care te ridica din cele mai negre zile, care te fac sa zambesti cand esti inecat de lacrimi.

Darul de a fi iubit, pentru ca esti pur si simplu tu, e cel mai mare pe care-l poti primi. Asta daca ai norocul sa gasesti oameni care nu iubesc ideea de tine, ci pe tine. Tu care in unele zile esti mofluz si n-ai chef sa vezi pe nimeni, tu care ai dimineti mai lungi decat ale altora cateodata, tu care vrei sa traiesti boem si refuzi sa te-ncatusezi in conventionalisme, tu care nu crezi decat in tine marea parte a zilelor, tu care ranesti fara sa te gandesti. TU pur si simplu.

Dar cand iubirea e la modul asta, trebuie sa intelegi dorinta celui de langa tine de-a muri, fara sa te gandesti egoist la tine, pentru ca egoismul nu-si are locul in iubire.

Mar adentro,
mar adentro.
Y en la ingravidez del fondo
donde se cumplen los sueños
se juntan dos voluntades
para cumplir un deseo.
Un beso enciende la vida
con un relámpago y un trueno
y en una metamorfosis
mi cuerpo no es ya mi cuerpo,
es como penetrar al centro del universo.
El abrazo más pueril
y el más puro de los besos
hasta vernos reducidos
en un único deseo.
Tu mirada y mi mirada
como un eco repitiendo, sin palabras
‘más adentro’, ‘más adentro’
hasta el más allá del todo
por la sangre y por los huesos.
Pero me despierto siempre
y siempre quiero estar muerto,
para seguir con mi boca
enredada en tus cabellos.

Ramon Sampedro.

Mar adentro, mar adentro,
y en la ing