Camera copilariei mele

Mi-o aduc aminte des, pentru ca am fost un copil crescut la bunici. Ai mei lucrau si pentru ca bunicii aveam tot timpul din lume, am stat la ei pana prin clasa a 5-a.
Ii vedeam pe ai mei mai mult in weekenduri si era mare bucurie cand venea mama sa ma ia.
Camera copilariei mele e sufrageria bunicilor, mi-o aduc aminte de parca ieri as fi plecat din ea. Era o camera simpla, cu o masa mare de lemn si cu picior din alama. Dupa cate rude veneau in vizita masa se putea alungi dupa nevoi. Tin minte si acum, pentru ca eram un copil tare sclifosit, nu mancam mai niciodata carnea din farfurie, in schimb ma faceam ca o mestec si-o ascundeam pe furis cand nu se uita nimeni in fanta pe care o avea dedesubt masa. N-are sens sa va spun ca dupa o perioada mirosul dumicatilor mei a devenit insuportabil...si fapta mea data in vileag.
Ferestrele erau mari si dadeau intr-o curte interioara. Tin minte ca un vecin crestea porumbei si pierdeam ore uitandu-ma la ei cand le dadea drumul sa zboare.
Biblioteca imi parea imensa pentru ca nu ajungeam decat pana la jumatatea ei. Avea o sumedenie de sertare prin care imi placea sa cotrobai dupa comori pierdute.
Papusile mele stiu ca erau mereu in raftul cel mai de sus, n-ajungeam la el nicicum, probabil o strategie de-a bunicii mele. Cand vroaim sa ma joc cu papusile trebuia sa cer voie si nu-mi dadea niciodata toate papusile odata. Atunci n-am inteles, imi parea un soi de pedeapsa...mi-au trebuit ani ca sa-mi dau seama de ce. 
Tot la masa aia am invatat sa scriu sub supravegherea atenta a bunicii mele, care nu ezita sa-mi dea peste mana cand treceam stiloul in mana stanga. Pana la urma chiar daca a incercat de nenumarate ori sa ma dezvete, tot stangace am ramas, spre fericirea bunicului, fost stangaci, devenit silit dreptaci pentru ca pe vremea lui nu era asa mare libertatea sa scrii cu ce mana iti vine.
La masa aia mancam mai in fiecare seara soldatei, pe care chiar bunicul ii aranja tacticos pe farfuria cu margini dantelate.
La masa aia a venit prima oara Mos Craciun, care cativa ani mai tarziu a fost deconspirat de catre mine si din Mos Craciun a devenit unchiul George. Cred ca am plans cand am vazut ca de fapt Mos Craciun nu-i cel care imi povesteau bunicii ca e.
In bucataria bunicilor mei se faceau in fiecare an cozonacii, acolo am invatat cum se fac, pentru ca invariabil trebuia sa tin ligheanul si sa adaug ingredientele. Acum dupa ani multi am ajuns sa-i fac eu an de an la mama acasa si ea tine de lighean in locul meu.

In casa aia se aduna toata familia in ajun, pentru ca bunicul era Eugen, sau Bebe cum ii spuneau mai toti. Mare bucurie era cand venea craciunul, il aspteptam cu nerabdare.
Pe masura ce-au trecut anii toti oamenii aia care umpleau casa s-au dus unul cate unu inapoi de unde au venit.
Acum n-am mai ramas decat cu ai mei si recunosc...nu mai am nici pe departe aceeasi bucurie de craciun cum o aveam atunci in sufrageria aia.
Acum in ajun n-a mai ramas decat intalnirea cu colegii mei de generala, in fiecare an invariabil la aceeasi ora si in acelasi loc. Facem intalnirea asta de prin clasa a 7-a sau a 8-a, nu-si mai aduce nimeni aminte exact anul si pana la urma nici nu prea mai conteaza dupa atatia ani. Important e ca s-a pastrat traditia.

M-as intoarce cateodata in camera asta, e bucurie pura.

Life of Pi

Tot din ciclul cat timp a trecut de cand ai facut ceva prima oara, am reusit si eu sa vad un film 3D. Bucuria a fost ca s-a nimerit sa fie chiar Life of Pi, despre care stiam doar ca-i un film lung despre un tip care sta mult pe o barca. M-am gandit ca trebuie sa fie un fel de Cast Away 2, doar ca acum nu mai era Tom Hanks care vorbea cu o minge ci un baiat, pe numele lui Piscine Molitor "Pi" Patel, care-si petrece zilele de naufragiu intr-o barca cu un tigru bengalez pe nume Richard Parker.

E un film pozitiv, un film care chiar daca suna naiv, iese din standardele de box-office. Aspira la mai mult. E un film pentru familisti, pentru adolescenti razvratiti, pentru fete singure, pentru oameni depresivi si nemultumiti, pentru visatori, pentru cei care cred ca binele invinge.

E un film care reuseste sa te scoata dintr-o stare nasola, sa iti ridice niste intrebari legate de niste lucruri pe care le stii prea bine, dar pe care preferi sa le ignori cu desavarsire.

E cu gradini zoologice, cu capre, cu suricate, cu insule carnivore, cu balene, cu meduze...

...si dupa toata nebunia asta de animale si furtuni care vin peste noi Piscine ne zice o treaba:

"I suppose in the end, the whole of life becomes an act of letting go, but what always hurts the most is not taking a moment to say goodbye."


Fiecare moment e o alegere, constienta sau nu, tacita sau nu.
Fiecare zi aduce cu alegerile facute, renuntarea la ceva. Invatam sa facem asta de mici. Cand eram mici renuntam la mancare, sau mancam in 5 minute ca sa avem mai mult timp de alergat brambura prin fata blocului, sau pentru 5 minute de desene in plus.
Pe masura ce trece timpul renunti la lucruri din ce in ce mai mult, te plafonezi si te ascunzi dupa niste scuze pe care ajungi sa le crezi chiar si tu, pentru ca pana la urma repetate la infinit pentru altii ajung sa devina credibile chiar si pentru tine.
Oameni vin si pleaca, te indragostesti de un intreg si te plictisesti bucata cu bucata.
Oamenii care nu ti se intampla tie, se intampla altora si te convingi ca poate pe termen lung chiar daca pe moment nu parea e cea mai fericita conjunctura.
Dar oamenii aia care raman, sau care au fost alaturi de tine in toate momentele tale bune si rele, nu-i uita, nu uita sa le multumesti, nu uita sa le spui ca-i iubesti, nu uita sa le spui ramas bun.
Nu-i lasa sa treaca pasager prin viata ta.

Silent partners

Un nume care te face sa te intrebi cine ar putea sa fie acesti parteneri din umbra si ce-ar putea sa faca ei pentru tine.
Eu am avut placerea sa aflu povestea lor duminica trecuta in cadrul unei mici intalniri.
Voua ce va inspira numele asta? Daca v-ar opri cineva pe strada si v-ar da o carte de vizita pe care sa fie trecut doar numele lor Silent Partners ai avea curioziatatea sa afli ce se ascunde in spatele acestor cuvinte?

Silent partners este un concept nou la noi in Romania. Ei propun o noua viziune asupra intalnirilor si cand spun intalniri nu vreau sa sune desuet.

Intalnirile pot fi de mai multe feluri pentru ca ei imbina dezvoltarea personala cu strategii de matchmaking.
Cand a fost ultima oara cand te-ai privit in oglinda dimineata si ti-ai spus sunt fericit?
Ca sa poata exista o fericire in doi, trebuie sa existe impacarea ta cu tine, acceptarea ta cu tot ceea ce ai in tine. Poate nu mai stii cine esti tu, poate te-ai modelat prea mult dupa oamenii din jurul tau, poate ai uitat cat de multe ai de oferit.
Poate ai uitat cum e sa iesi in oras la o cafea cu un om total nou si care sa aiba aceleasi pasiuni cu ale tale. Poate ai uitam cum e sa imparti momentele alea de tacere cu un zambet pe buze.
Pentru asta exista Silent Partners, sa te ajute sa te redescoperi, sa te impaci cu tine, sa afli ce poti oferi celor din jur, ce anume te-ar face fericit, ce asteptari ai de la celalalt.

Era un film despre "dating" un el si-o ea se intalnesc la o masa....ambii trecuti de 30 de ani, satui de complezente si intalnire aranjate, zambete fortate si conversatii banale.
Aleg amandoi o sinceritate brutala pentru ca inevitabil peste cateva luni, ar fi ajuns in acelasi punct, ea ar fi fost enervata ca el pisa colacul la  baie, el enervat ca e cicalitoare si vrea prea multe.
El marturiseste ca nu cumpara cadouri de craciun, decat in ziua cu pricina...si nu le ambaleaza niciodata, asa ca invariabil o sa primeasca darul intr-o punga ordinara de plastic.
Ea marturiseste ca o sa-l urmareasca, o sa-l controleze in buzunare, in telefon, in mailuri...o sa faca toate astea si-o sa-l exaspereze pentru ca nu se poate abtine.
Vedem acelasi cuplu de craciun, el scoate punga de plastic, ea ii spune "imi place". Uimit o intreaba de unde stie ce i-a cumparat...raspunsul ei nonsalat a fost...te-am urmarit.

Incercati sinceritatea asta brutala si incercati Silent Partners, poate va ajuta sa gasiti ceea ce cautati.
Poate va ajuta sa descperiti ca de fapt cautati total altceva.

"Knowledge behind heart matters"




 

Redd's Winter Collection

Vineri am avut placerea la invitatia Ancai Duma sa particip la Redd's Winter Collection cu ocazia lansarii  Redd's cranberry. 

Redd's cranberry este prima bere cu merisoare din Romania si este destinata bineinteles cum era de asteptat sexului frumos.
Lansarea Redd's Winter Collection a avut loc la Luna Cafe, si a fost organizata de cei de la The Practice. Monica a fost o gazda desavarsita si ne-a facut sa ne simtim ca acasa.

Ca sa intram in atmosfera evenimentului domnul Mihai Cosmatchi ne-a trecut printr-o scurta istorie a bijuteriilor de la Art Nouveau pana in prezent. Daca vreti sa aflati mai multe il puteti gasi la Fundatia Calea Victoriei unde cele pasionate pot afla in detaliu cum a creat fiecare designer in parte bijuteriile pentru care a ajuns celebru.

Josephine a realizat o colectie de bijuterii cu cristale Swarovski inspirate de merisoare.M-am numarat si eu printre norocoasele care au primit cu ocazia evenimentului o pereche de cercei minunati, pe care i-am pus in urechi de-ndata ce i-am primit si nu i-am mai dat jos de atunci.

Daca nu ai incercat pana acum Redd's cranberry, te sfatuiesc sa incerci una data viitoare cand iesi in oras cu fetele, pentru ca este o reinventare a berii. Daca te regasesti printre cele carora le place berea fructata ar fi pacat sa nu incerci si aroma de merisor.

Asa ca multumesc Anca pentru o seara frumoasa alaturi de oameni frumosi.

Luiza

Prima oara nu mai tin minte prin ce conjunctura am ajuns la un concert de-al Luizei....oricum cine m-a dus acolo mi-a facut un mare bine.
M-a fascinat de la prima nota....m-a amutit....mi-a facut pielea de gaina, m-a facut sa visez, mi-a adus aminte de o multime de trairi si m-a trecut de la plans la ras....
Nu multi au efectul asta asupra cuiva...
Cand o vezi pe Luiza, n-ai zice ca in momentul in care incepe sa cante poate sa iasa asa o voce din ea. E un om frumos, cu chef de viata, zambitoare, cu o putere incredibila de la canta si in cele mai grele momente ale ei, un artist complet.
Vocea ei ca mierea iti unge sinapsele...muzica ei e de ascultat in orice moment, fie ca esti trist sau bucuros.

In seara asta Luiza ne-a facut o mare bucurie si o sa vina sa cante la Tete-a-tete in cadrul campaniei Portret de familie.
Asa ca de la ora 9 sa stiti ca aveti program in seara asta, veniti sa faceti o fotografie si sa o ascultati pe minunata Luiza, va promit ca n-o sa va para rau.
E una din micile bucurii ale vietii sa poti sa asculti intr-o conjunctura asa frumoasa si-ntre prieteni.

Portret de familie

Maine incepe...cu toate ca maine e la pret de vreo jumatate de ora distanta.
Zilele trec cu repeziciune de la o vreme si unele din ele parca sunt trase la xerox. Te trezesti dimineata si faci aceleasi automatisme pana ajungi la birou...unde din nou repeti sistematic acelasi drum spre bucatarie sa iti iei o cana mare de cafea, deschizi in sictir mailul si te gandesti ca-i mai bine sa fumezi vreo 2 tigari pana sa te lovesti de aceleasi sabloane.
Parca ieri era vara si pierdeam noptile si zilele si oboseala era departe de mine. Parca acum putina vreme inca mai aveam langa mine marea parte din ce stiam eu ca-i familia.
Anii trec, oamenii dragi din jur dispar cand nici nu te gandesti si pierzi tot tabloul construit in mintea ta de copil despre cum ar trebui sa fie sarbatorile si craciunul.
Norocul e ca gasesti in drumul tau oameni care sa te faca sa zambesti chiar si-atunci cand esti in cele mai adanci tristeti.
Asa ca de mos Nicolae fa-ti o  fotografie cu oamenii astia, care-s acolo neconditionat si care-ti insenineaza noptile.
Fa-ti o fotografie cu bunicii, cu parintii, sau pur si simplu tie ca sa o oferi in dar celor care iti sunt in gand la fiecare cinci minute.
Ai timp pana pe 12 decembrie sa ajungi la Tete-a-tete si sa primesti o carte postala pe care s-o daruiesti.

Dar din dar se face rai :)

Portret de familie

Vestile  bune se tin lant si cu bucurie va spun ca cea mai draga campanie FotoUnion se intoarce.

Pentru ca e Decembrie si pentru ca vin sarbatorile ar fi pacat sa nu va opriti si la Portret de Familie pentru o fotografie cu toti cei dragi voua.

Cei nostalgici dintre noi pot trimite fotografiile primite-n dar, pentru ca sunt in forma de carte postala. O sa fie fericiti bunicii sau prietenii plecati peste mari si tari cand o sa primeasca de craciun o carte postala de la voi.

Campania incepe pe 6 Decembrie, de Mos Niculae, si dureaza pana pe 12, tot ce trebuie sa faceti este sa va opriti pasii la cafeneaua Tete-a-tete in Herastrau si de restul se ocupa Radu si Cristi.

Pentru cei impatimiti ai instagramului se desfasoara si un concurs pe durata proiectului la care puteti castiga premii surpriza de la Prigat.
Tema concursului este chef de viata. Tot ce trebuie voi sa faceti este sa surprindeti bucuria si emotia care va inconjoara in fiecare zi si sa o urcati pe instagram cu hashtagul #portretdefamilie si bineinteles sa dati un follow la @fotounion.

Eu am fost anul trecut si cu mare drag revin si anul aceste la Portret de Familie. Haide si tu!