Frumusetea uitata a vietii

Am plecat in Apuseni intr-un loc uitat de lume, nu stiam la ce sa ma astept sau ce o sa gasesc odata ajunsa acolo.

Am plecat cu ideea ca o sa facem fotografii, ca o sa cunoastem un dac liber, ca o sa tragem cu arcul, o sa bem ceaiuri miraculoase si o sa aflam despre un alt mod de viata.

Sunt putine locurile in care din primul moment esti intampinat cu toata inima si cu o bucurie si o bunatate cum rar gasesti.

Pentru mine tfb2 a insemnat mult mai mult decat placerea de a fotografia si a cunoaste oameni frumosi.

Cand ajungi intr-un loc rupt de lume si te inconjoara o liniste in care poti sa-ti asculti gandurile, tinzi sa stai putin cu tine si sa te rupi de rutina zilnica in care esti prea obosit sau prea nervos sa te mai gandesti daca ceea ce faci are vre-un sens sau nu.

Cand esti inconjurat de oameni de o simplitate si-o sinceritate brutala, e ca si cum ai face un dus rece.

S-a pus problema modului in care traim, daca suntem capabili sa traim in prezent sau nu si daca exista intr-adevar iubire. Intrebari care poate par mult prea filozofice pentru o tabara de fotografie.

Nu cred ca sunt capabila in fiecare zi sa apreciez lucrurile simple care ma inconjoara. Nu cred ca sunt capabila mereu sa traiesc in prezent. Incerc de cele mai multe ori, pentru ca pana la urma prezentul este tot ce avem.

Cele care s-au intamplat deja sunt trecute, nu mai pot fi intoarse nici schimbate. Cele care vor veni nu sunt nimic altceva decat niste proiectii puerile ale noastre, fara nici o legatura reala cu ceea ce o sa se intample.

Asa ca revenim la prezent, cum putem noi cu noi ca si exercitiu sa recapatam inocenta pe care o aveam cand eram copii?

Cum putem sa scapam de catusele si amprenta trecutului care ne apasa si ne subjuga de multe ori si sa privim fiecare zi ca si cum ar fi ultima?

Cum am putea sa intelegem odata pentru totdeauna ca trecutul nu ne defineste ca oameni si nu ne proiecteaza nici viitorul.

Tu ca si persoana in stare pura esti aici si acum, cu bucuria si tristetea fiecarei zile in parte.

Daca am fi capabili sa ne asumam fiecare decizie pana la capat, nu doar in zilele in care ne simtim bine am fi mai fericiti.

Daca am accepta ca simplitatea e unicul mod in care poti fi impacat la sfarsitul zilei, am zambi atunci cand punem capul pe perna in loc sa ne derulam in minte toate discutiile de peste zi.

Am uitat ce inseamna sa te bucuri, am uitat ce inseamna sa iti asumi.

Luam in deradere iubirea, spunem ca nu exista, pentru ca am fost inconjurati, poate numai de povesti care au inceput din iubire si au ajuns la un soi de resemnare si impacare ca nu poti face mai mult in situatia data.

Liiceanu spunea ca fiecare om isi construieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv.

Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om “face fata” la ce i se intampla.

Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata.

Putem sa negam ca iubirea exista, dar fiecare din noi la sfarsitul zilei are nevoie de ea ca de aer, constient sau nu.

Iubirea te intregeste, te face sa daruiesti neconditionat, te pune in cele mai neasteptate situatii ca sa vezi peste cate poti trece.

Iubirea nu poate fi definita si nu e nici palpabila, nu a demonstrat-o nici un studiu facut de mari capete luminate ca sa fie ceva de netagaduit. Si cu toate astea in adancul sufletului cred eu ca si cei mai cinici dintre noi spera sa gasesca acea mana de oameni, asta daca ai mare noroc, sau macar unul, pe care sa ii/il iubesti pana la capat si care sa vada in tine posibilul.

Imi doresc sa reusesc sa ma bucur de fiecare zi si sa am acea mana de oameni...ceea ce va doresc si voua.

Daca vreti sa vedeti si alte interpretari le gasiti la Sana , Ariel, Toma, Costin, Ioana, Oana, Narcisa, Dragos, Leo, Andra, Andrei, Dan, Victor, Cristi si Radu.

 Va rog eu sa va faceti timp sa va uitati la ce minunatii face Mugur cu scoala lui.


 P.S Multumirile pentru aceste zile minunate petrecute in Apuseni, merg catre Daciaplant & Fotounion.

Cat timp a trecut de cand ai facut ceva prima oara?

Cat timp a trecut de cand te-ai intrebat asta ultima oara? Cat timp a trecut de cand ai simtit ca faci ceva pentru tine?
Maine seara o sa plec pentru prima oara cu trenul spre Cluj. Poate pare de necrezut ca pana acum nu m-am incumetat pana acum sa o fac si pe asta. Si nu pentru ca as fi vreo sclifosita care sa plece cu dezinfectantul la purtator si cu cearsafuri de schimb in caz ca cele din hotel au o dunga stramba, dar pentru ca nu s-a ivit pana acum ocazia sa fac un drum cu trenul care sa dureze atat.
Pe o parte din colegii de tabara ii cunosc deja si cu cei noi sper sa apuc sa beau un ceai la vagon restaurant, si sa schimbam o poveste.
Ma bucur mereu sa cunosc oameni frumosi si cred ca o sa am ocazia si in zilele care urmeaza sa petrec timp in compania unor oameni deosebiti.
Tot din ciclul cat timp a trecut de cand ai facut ceva prima oara sunt si unele din minunatiile pe care m-am bucurat sa le gasesc in program. N-am tras niciodata cu arcul, n-am calarit niciodata....un cal, n-am avut prilejul sa descopar dacii liberi, n-am ascultat povestile lor despre ceai si plante si n-am patruns in initimitatea modului lor de viata cum o sa o fac in zilele ce urmeaza.
TFB2 e o gura de aer care vine pentru mine intr-o perioada nebuna, trista, agitata, distrata, zbuciumata, partial voit uitata....asa ca diseara o sa-mi fac bocceluta cuminte ca sa pot pleca intr-o noua poveste ca vantul ori ca gandul.
Daca-ti dai prilejul din cand in cand sa respiri adanc si sa te rupi cateva momente de nebunie, ai sa descoperi mereu ca se traieste frumos, ca lucrurile mici te fac infinit mai fericit, ca oamenii de care ai nevoie iti apar in cale de unde nu te astepti si ca evadarile de care ai nevoie se ivesc cand trebuie.
Sper sa pot sa scriu si din tinutul de poveste in care plecam, daca nu, la intoarcere cu siguranta revin cu imagini si impresii :)
Ia-ti 5 minute astazi si fa ceva nebun si frumos pentru tine ;)

P.S multumim Daciaplant si Sony

Ca vantul ori ca gandul?

Va mai aduceti aminte de de imparatul Rosu si cel Verde? Dar de Ochila, Gerila, Flamanzila si Pasarila? 
Cati dintre noi n-am fi vrut sa avem un cal care sa ne duca oriunde, doar sa-i spui cat de repede vrei sa ajungi, ca vantul ori ca gandul.

Daca a trecut prea multa vreme de cand n-ai mai crezut in povesti, de cand nu te-ai mai trezit in mijlocul unor frumuseti scoase din desenele cartilor pe care le citeam cand eram mici, e cazul sa faci o schimbare si sa participi si tu la TFB 2.

O sa ai ocazia sa cunosti un dac liber, un fel de Harap Alb al zilelor noastre, pentru cei care inca mai cred ca exista asa ceva si ca se poate trai liber. Si chiar daca nu crezi o sa ai ocazia sa vezi in Noiembrie ca se poate trai si altfel decat o facem poate mare parte dintre noi cei care traim la oras.

Radu si Cristi se pregatesc sa te duca intr-o noua aventura de data aceasta in inima muntilor Apuseni.

Pentru ca traim intr-o lume gadgetizata tot ce trebuie sa faci este sa participi la concursul organizat pe Instagram si sa incarci o fotografie cu hashtagul #daciaplant.
Tema concursului este "Suntem un popor vegetal". Scoate telefonul din buzunar si urca o poza care sa te duca printre castigatori. Trimite linkul cu fotografia impreuna cu adresa blogului tau la vreau@fotounion.ro

Porneste si tu prin vazduhul pamantului, pe deasupra codrilor, peste varful muntilor, prin ceata magurilor, de la nouri catre soare printre luna si luceferi spre minunea minunilor. Mai ai doar 7 zile.

Cuvinte pe pelicula

Saptamana trecuta Centrul Ceh a organizat un fotomaraton la care mi-a parut tare rau ca n-am reusit sa particip.
In zorii zilei de sambata s-au dat 50 de filme FOMA alaturi de 50 de citate care apartineau literaturii cehe. Ce poate sa fie mai frumos decat sa ai 24 de ore la dispozitie sa bantui prin Bucuresti dupa pofta inimii cu un citat in minte si cu pofta sa faci cele 24 de cadre care sa spuna povestea inchipuita in mintea ta.

Ieri a fost vernisajul aventurii de saptamana trecuta la Anexa MNAC, un loc strain mie pana ieri, dar foarte primitor pentru evenimente de gen. O hala mininalista cu siruri de fotografii 10x15 insotite de citat si autor.

La intrare se dadea Staropramen, pentru ca au fost printre sponsorii oficiali ai evenimentului.
Intr-un colt era si un televizor vechi de care s-au bucurat cei mici prezenti la expozitie.

Castigatorul maratonului a fost Catalin Georgescu.



Cine n-a reusit sa ajunga ieri la vernisaj, poate vedea expozitia si astazi pentru ca este Noaptea Alba a Galeriilor.

Portret de copil

Mai sunt 6 zile pana cand incepe un nou proiect marca Fotounion in colaborare de aceasta data cu Jurnal din burtica.

Toti ne uitam cu nostalgie la pozele uitate prin sertare de cand eram la varsta pantalonilor cu bretele. In iunie ai ocazia sa ai si cu piciul tau o amintire de neuitat.

Intre 1 si 8 iunie studioul Fotounion se muta in showroomul EMAG din Sos Virtutii 148.
Programările pentru şedinţele foto se pot face la numărul de telefon 0744.356.229 (Bogdana Dobre).

Ca sa pastram aerul fotografiilor noastre alb negru de cand eram pici, ar fi frumos daca baietii ar veni in pantaloni inchisi la culoare, scurti, camasa alba si bretele, iar fetele cu o fusta de culoare inchisa si bluza alba.

Portret de Copil este o campanie a Foto Union, în colaborare cu eMAG, Epson, MediHelp şi Nikon.

Tarlungeni...tara aspra a minunilor

Diminetile erau reci, dar pentru ca "lumina diniva" ne-o cerea ne-am trezit cand abia se crapa de ziua.
Cu ochii mijiti de somn urcam spre ferma. N-aveam habar cand am ajuns cata liniste poate sa fie in acest tinut aspru al minunilor de care nu mai auzisem pana atunci.
Tarlungeni e un satuc uitat de lume in care timpul curge altfel.

Odata ajunsi la ferma parca eram in Marlboro Country, te asteptai sa sara un cal de undeva. Am fost intampinati de doi baieti care isi beau linistiti cafeaua. Se pregateau sa mulga vacile. Cred ca fiecare din noi si-a adus aminte de verile din copilarie cand plecam cate o luna la tara, beam laptele din cana de alama proaspat muls, hraneam gainile care ne urmareau prin toata curtea, mergeam cu gastele la garla si ne intorceam invingatori calare pe caruta plina cu fan.

Ca sa ne trezim totusi putin din visare am facut o drumetie si pana in Brasov. Autocarul cu care am mers mi-a adus aminte de taberele din copilarie cand ne hlizeam cu gura pana la urechi, cantam si uitam de toate. Cred ca asa-i mereu cand pleci la drum cu oameni frumosi.
In Brasov, ne-au intampinat case colorate, strazi uitate si cand am obosit de atat admirat ne-am asezat sa mancam o inghetata si sa ne tragem sufletul.

Pe-nserat soferul nostru, zis si Costel, parca desprins din povesti, pentru ca a reusit sa treca cu o lejeritate incredibila peste toate provocarile care s-au ivit pe drum, ne-a condus inapoi in tara cea aspra a minunilor.
Era un cer ireal, toate culorile curcubeului se bateau chiar cu un curcubeu care sa straluceasca mai aprins.
Furati de peisaj n-am rezistat sa nu coboram pe un maidan la marginea satului.
Din clipa in care am coborat am fost intampinati doar de zambete largi si un entuziastm debordant.
Acolo am gasit oameni fericiti, care stiu sa se bucure de viata asa cum e ea. Copii care inca mai joaca fotbal in praf si se bucura de fiecare gol ca si cum ar fi cea mai mare realizare.
Pe cei dintre noi care am uitat sa apreciem micile placeri ale vietii ne-a facut nostalgici. Pentru ca uitasera ca mai exista si o astfel de viata, uitasera ca timpul poate sa treaca si asa...

Pe mine m-a facut sa zambesc, pentru ca frumusetea inca exista, pentru ca bucuria exista fara nici un motiv, ci doar ca stare pura.
Mi-a adus aminte de toate lucrurile pentru care sunt recunoscatoare in fiecare zi si pe care cateodata uit sa le scot la iveala pentru ca ma las subjugata de toate problemele si termenele de predare care tind cateodata sa puna stapanire pe mine.

Ar trebui sa ne bucuram in fiecare zi pentru fiecare zambet, fiecare clipa de liniste si fiecare vorba buna care ne iese in cale.

Calatoria in tara aspra a minunilor am fost posibila pentru ca FotoUnion a organizat TFB1 si pentru ca Nikon a daruit participantilor pe durata drumetiei niste parteneri de drum cu ajutorul carora au surprins povesti in cadre.

Daca vreti sa vedeti si povestile altor calatori in tara aspra a minunilor le puteti vedea la Radu, Cristi, Corina, Andreea, Ionut, Ariel, Alexandru (castigatorul povestii), Ana, Lori, Mona, Mihai si Bogdana.

Joi

Campania continua...7 zile, 7 stiluri pentru femeia din tine. Un proiect Coca Zaboloteanu.