E al naibii de liniste la noi in insula in cautarea arche-ului. Strazile-s pustii, casele pe jumatate uitate, prea multe ploi si brize le-au spalat zidurile albe cu borduri albastre.
Oamenii batrani, dar chiar si cu toate cutele pe care le au pe mainile muncite fara pauza de prea multi ani sunt senini si au un zambet pentru fiecare.
Poate daca as reusi sa ma departez de munden as putea trai aici, doar cu marea care sa-mi sune in urechi.
Am crezut ca o sa reusesc sa gasesc arche-ul in ragazul asta luat pentru a uita de mine printre straini.
Te uiti la oamenii astia si te-ntrebi cum naiba or face? Ce stiu ei si tie iti lipsesete cu desavarsire?
O fi de la sarea din apa asta. E diferita de oricare alta, iti face pielea solzoasa, te strange, te albeste.
Nisipul asta care se incapataneaza sa-ti iasa din par, si-ti scrasneste intre dinti, iti curata fata si iti patrunde in orice geanta.
Strazile astea inguste, imbaiate in lumina. N-au sa-ti taie calea decat copii care alearga sau cate o batrana care-si spune povestea intr-o limba neinteleasa de mintea ta.
Timpul asta care aici isi schimba forma. Nu-si mai are unitatea de masura bine stiuta, nu te mai trezeste nici o alarma dimineata.
Te trezeste doar marea cu sunetul valurilor si plajele pustii care te-asteapta sa-ti plimbi pasii si sa-ti versi gandurile.
Sa n-ai retineri, spune-i tot, te-asculta intotdeauna si nu te judeca niciodata. Cel putin nu dupa regulile stiute acasa. Cel mult iti da cate o palma cu un val atunci cand o meriti.
Te spala cum nicio alta apa nu poate. Dusurile tale reci de dimineata n-au termen de comparatie cu marea.
Singur in imensitatea asta, n-ai decat sa urli tot ce te framanta sau sa razi la soare.
Aici poti sa te reconstruiesti in fiecare dimineata, pentru ca te-ndragostesti de un intreg si te plictisesti bucata cu bucata. Aici poti sa arunci bucatile care nu-ti trebuie, marea le-nghite pe toate si le trimite departe, unde nimeni nu le cunoaste.
Nu-ntreba de ce sa spui, doar scuipa tot din tine, toate temerile, toate frustrarile adunate de-a lungul anilor petrecuti amar. Diminetile alea in care te doare tot si iti vine sa urli si sa-ti scuipi plamanii de tutunul fumat cu o zi inainte.
Lasa-le pe toate in mare si iesi tu, ala care te-ai pierdut undeva intre zilele trase la xerox care curg fara nicio noima, intre anii trecuti cu bune si cu rele, care te-au facut sa devii monstrul care esti acum.
Daca te privesti sincer si nepatimas poti sa redescoperi bucuria din tine si frumusetea uitata a vietii.
Ai sa-ntelegi ca viata e in alta parte, e pe insula asta pustie, plina de pisici.
Bucuria vine din lucrurile astea mici, de care acasa te bucuri din ce in ce mai rar. E ca paharul ala de vin rose care-ti inunda papilele de la prima gura. E ca berea aia rece pe care ai bea-o si cu ochii.
E ca painea asta de aici din insula, care stopita cu uleiul asta de masline e divina. Se topeste-n gura si te face sa inchizi ochii de placere.
E un orgasm al simturilor insula asta, te dezbraca de tot ce stiai si-ti unge sinapsele ca mierea.
Daca reusesti sa o imblanzesti o sa ai un prieten, pentru ca nu cunoastem decat ceea ce imblanzim, iar limpede nu poti vedea decat cu inima, esentialul e ascuns ochilor.
Inca se poate trai frumos.
Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri e un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost,Cosmote, Ford, Pixelpedia, Booking Greece, Samsung Galaxy S4, Izvorul Cristalin.
Posts
