They don't make women like they used to

De ce nu stiu...nu stiu unde s-a pierdut si ce s-a pierdut...tristul adevar e ca nu prea mai vezi femei...
Finetea si delicatetea cred ca s-au pierdut undeva prin vocabular, o sa ajunga sa se predea la scoala poate despre asa ceva.
Femeia in adevaratul sens, care stia sa-si etaleze calitatile intr-un mod placut, care sa-ti mangaie retina, nu sa ti-o zgarie, a ramas in fotografiile alb negru.
Nu-i nevoie sa-ti vopsesti parul in culorile curcubeului ca sa atragi atentia, mai bine te-ai spala pe cap la o perioada decenta de timp ca sa nu pari linsa de vaca...dar altfel cu o culoare pe care poate doar Barbie ar fi geloasa.
Nu-i nevoie sa porti o rochie in care sa arati ca si impaiata, doar pentru ca asa se imbraca 90% din populatie. E musai sa pui pe tine ce se poarta, n-are importanta ca poate-i un croi care nu te avantajeaza. Vrei si tu sa fii pisi cand te duci in oras, vrei si tu sa sucesti gaturi prin pantofii mult prea incomozi pentru tine, dar pe care ii porti tantos, cu toate ca la fiecare pas ai senzatia ca-ti calci pe ochi sau ti-ar baga cineva un bat in cur sistematic.
Machiajul e musai sa fie unu de sa-l iei cu spaclu de pe fata....nu se poate fara rujul strident...si e absolut imposibil sa te trezesti dimineata nemachiata...inca e un mister pentru mine, cum reuseste lumea sa se trezeasca cu un machiaj impecabil...
Daca n-ai macar o poza in oglinda cu buzele aferente, e degeaba, nu stii cu ce se mananca. N-ai sa te ridici niciodata la standardele unei adevarate pisi.
Intrebare e cum s-a ajuns aici...de ce au devenit standardele astea de pisi un model demn de urmat pentru turma?
De ce am uitat bunu simt undeva departe?  De ce nu se mai fac femeile cum erau pe vremuri?
De ce totul se rezuma la plastic si consumism si fufe?

...unde au ramas femeile ca Marlene?

despre fericire

It's been a brilliant journey of self-awakening. And now you've simply got to ask yourself this: What is happiness to you? zicea o replica din Vanilla Sky

Asa ca am stat eu sa ma gandesc cum mai vede lumea din ziua de azi fericirea, ce ne mai face fericiti pe noi cei care traim intr-o societate de consum unde toate se intampla pe repede inainte.
Pentru unii fericirea se rezuma la mersul la cumparaturi in mall-uri, la orele pierdute aiurea prin magazine pentru ca asa e trendy.
Pentru altii poate se rezuma la faptul ca au mai terminat o saptamana de munca. Poti sa fii fericit si suficent ca ai un program de robotel in care stii dinainte fiecare pas pe care trebuie sa il urmezi, stii ca ai oarecum siguranta zilei de maine pentru ca indeplinesti cu sarguinta si succes norma, pentru ca zambesti frumos, pentru ca esti politically correct pentru ca nu iti deranjezi colegii si pentru ca esti supus.
Poate pentru unii fericirea inseamna sa stii ca muncesti ca un cal niste luni de zile, dar traiesti pentru speranta concediului in insule sau mai stiu eu prin ce locatie in voga.
Pentru altii fericirea inseamna ca stii ca te asteapta cineva acasa sau ca ai casa ta, locusorul tau in care e caldut si la care te poti intoarce oricand, sa stii ca ai o cheie pe care o poti roti si te poti ascunde de lumea de afara, pentru a visa.
Pentru altii poate fericirea inseamna sa ai prieteni dragi, sa ai cu cine sa-ti imparti amarul, sa te asculte cineva la 5 dimineata cand ai probleme existentiale, sa gasesti impreuna cu oameni dragi solutii, sa analizezi problema pana la epuizare, sa stii ca exista oameni care te iubesc, indiferent de cat de exasperant esti.
Pentru altii poate fericirea sta in lucrurile marunte, in micile gesturi neimportante de care majoritatea din noi nici nu cred ca mai tinem cont.
Sa iti spuna cineva buna dimineata asa din senin, sa iti zambeasca cineva pe strada pur si simplu. sa iti aduca cineva un lucru mic si nesemnificativ, doar asa ca sa te vada zambind. Sa iti dea cineva locul in metrou sau autobuz asa fara nici un motiv.
N-o sa uit niciodata o zi petrecuta la parintii unei prietene intr-un sat uitat de lume. Am fost primita de oamenii aia cu atata caldura si iubire cum rar am avut norocul si bucuria. Niste oameni simpli care erau fericiti pentru ca traiau o viata ca acum 100 de ani, fara telefon, televizor, facebook si alte inventii contemporane. Traiau ei cu o vaca pe care o iubeau si o ingrijeau cum rar am vazut.
Asa ca eu ma intreb unde sunt oamenii astia, ce se intampla cu noi?
De ce alegem sa ne pierdem identitatea intr-o societate de consum, de ce nu ne mai bucura sau de ce nu ne mai multumesc lucrurile simple?
Pentru mine fericirea sta in lucrurile mici si in oamenii dragi care ma inconjoara.
Sunt fericita daca pot sa imi vad prietenii, daca pot sa fac ceva frumos si creativ in timpul meu liber, daca pot sa ajut pe oricine cu orice, as fi cea mai fericita daca as putea sa traiesc undeva la mare. Oarecum fericirea se asociaza cu marea cateodata in capul meu.
Sunt fericita cand ma trezesc in unele dimineti mangaiata de soare si imi trimite cineva cate un gand bun.
Sunt fericita ca stiu ca cineva undeva ma iubeste si are grija de mine.
As fi si mai fericita daca as reusi sa imi fac putin ordine in viata si sa-mi dau seama ce as vrea sa ma fac in momentul in care o sa fiu mare :)
Mi-as dori sa am curaj sa ma arunc cu capul inainte sa inchid ochii si sa am certitudinea ca as putea sa fac tot ce imi doresc daca imi doresc indeajuns de mult.
Sa fie atat de simplu, doar sa imi intre o idee in cap si sa fiu in stare o duc la bun sfarsit cu succes pentru ca mi-am dorit cu adevarat lucrul asta.