Mi-e greu cateodata sa spun lucrurile care-mi trec prin minte fara sa para ca dau cu parul...asa-s eu dintr-o bucata...nu mi-a placut niciodata sa ma ascund...
Nu stiu daca e mai bine sa nu spui unele lucruri...chiar daca ranesti prin ele...sinceritatea e de nepretuit pentru mine..din pacate prea putini oameni o inteleg si sunt capabili sa o si foloseasca.
Cu tine mi-e ca acasa si asta n-am mai simtit pana acum.
Mi-e imposibil sa stau suparata pe tine chiar daca ai merita sa dau cu farfurii de pereti si un frigider plin...asta n-am mai intalnit decat odata.
Vara asta a fost cea mai de cacat din toata viata...am ajuns din om neom...si cu toate astea trebuie sa fiu recunoascatoare ca inca traiesc, puteam sa mor si nu stiam de ce...mi-ar fi parut rau...iubesc viata asta asa cum e ea cu bune si rele.
Si eu am zilele mele negre...care cred ca sunt la fel de rele ca ale tale, doar ca din cand in gand daca nu-s doar eu cu mine aleg sa mai zambesc in ele, eu fata care traieste intr-o bula si crede in romantism ca la 19 ani si n-are nici o problema in lume.
Da, cateodata ma plafonez, ma leg de tampenii, imi dau in cap singura inainte sa incerc, ma lamentez cand n-ar trebui...dar cu toate astea cred ca se poate sa traiesti asa cum vrei daca iti pui mintea cu ce-si doreste inimioara ta sa faca, gasesti timp pentru toate...sau de nu iti gasesti in mod cert o scuza...si de ce nu o alta frustrare adunata peste cele din spate. Pana la urma e mai convenabil sa te scuzi sau sa dai vina pe altii pentru nereusitele tale.
Alegi in fiecare zi un compromis mai mare sau mai mic...dar ce vrei sa faci cu viata ta n-ar trebui sa fie unul dintre ele...pentru ca ai sa ajungi intr-un punct in care n-ai sa mai poti alege decat cum vrei sa fii nefericit...oricum o dai te-ai plafonat si-ai dat cu piciorul la atat de multe lucruri incat fericirea e umbrita de alegerile anterioare.
Daca alegi sa stai intr-un loc, ar fi de preferat daca alegi cu inima sa faci asta, nu din alte considerente...frica, bani, comoditate, rutina, lasa ca e bine si caldut...
Ma gandesc la tine sa stii poate mai mult decat la mine...cred ca aici am gresit eu intotdeauna...am dat fara rest...pana n-am mai avut de unde si ce...si cand am ajuns acolo n-am cum sa ma mai uit inapoi...pentru ca ajung stoarsa si o umbra din ce eram.
Plang si imi vine sa urlu in multe zile...de inutilitate, de handicapata ce sunt...de timpul pe care-l pierd, de plimbarile pe care nu le-am facut, de serile in care nu se-ntampla nimic.
E frig...ma simt de parca as fi ingropata sub un morman de zapada...nu ma zbat, accept raceala asta...si cu toate astea sper ca cineva o sa ma traga de mana si-o sa ma inveleasca.
Pana la urma nu suntem decat niste bucati imprastiate, partial stricate...care asteapta sa fie reasamblate de cineva. Cam asta e tot.

*

Vorbele si gesturile dor cel mai rau, zise sau nezise nici nu cred ca mai conteaza. Cu ele cresti, de la ele iti creste tensiunea, de la ele adormi plangand sau te trezesti injurand. Peste injuratiri cred ca poti sa treci destul de lejer, le lasi sa fluture pe langa urechi, raspunzi de cele mai multe ori intr-o forma care contine organe genitale, morti si altele si te racoresti.
Dar palmele, mainile stranse, pumnii...lacrimile si tonu ala mereu ridicat, zgomotul de ibric trantit pe jos, usi trantite, tone de tigari fumate...alea iti raman intiparite undeva. In zilele bune zici ca parca nici n-au fost, crezi ca poate ai visat atunci cand erai mic, crezi ca poate lacrimile de crocodil si respiratia cu sughituri au fost doar un cosmar.
Totul pana la prima imbracitura, cand din adrenalina dai o palma fara sa gandesti pentru ca iti creste tensiunea in asa hal ca nu mai conteaza nici ca-i taica-tu ala. Ajungi sa te muiesti in cel mai inuman si mic mod cu oamenii pe care-i iubesti. Pentru ca pe undeva urla in noi toti egoismul, suntem niste muisti cu totii daca am fi sinceri.
Ma intreb de multe ori daca o sa fiu vreodata capabila sa-l iert...sa uit tot sa-l vad ca pe omul normal care poate sa fie cateodata.
Poate asta-i incapacitatea mea...tinerea de minte, memoria de elfant care se declanseaza de la un gest banal cateodata.
Poate rabufnesc nefondat pe unii oameni din cauza sechelelor care mi-au ramas in cap oricat am incercat sa le las sa treaca.
Ma ingrozeste ideea ca poate n-am sa fiu capabila niciodata, poate am sa fiu atat de slaba incat n-am sa pot sa-i spun niciodata ca-l iubesc si nici el mie.
Cel mai ingrozitor e sa nu poti sa evadezi din propria tristete.
Ma doare ca n-am fost niciodata capabili in aproape 30 de ani sa avem o discutie de la om la om, am terminat mereu in urlete si injuraturi.
E greu sa fii om, e greu sa-ntorci si celalalt obraz fara riposta, e greu al dracu s-o vezi pe maica-ta plangand pentru ca a crezut ca iubirea o sa-l schimbe si-o sa-l faca uman.
Toate se platesc pe lumea asta sau pe ailalta....

Initiale

Ma-ntreb cateodata cat timp trece ca sa devii doar o initiala? La inceput erai un prenume, pe care poate il spunea stangaci la inceput si cu amareala spre sfarsit.
Toti oamenii care au trecut prin tine, te modeleaza, te schimba, te amarasc, te iubesc, te aduc la disperare in zilele negre si pe culmile extazului in zilele in care inghiti lacrimile si zambesti.
Cat timp iti ia sa redevii tu, scapi vreodata de vechile sechele, dai cuiva vre-o sansa de la zero, fara judecata?
Disimulezi oare mereu cu un zambet pe buze amareala pe care o porti in tine cateodata? Poti sa privesti cu inima omul din fata ta si sa-l iubesti fara rest cum stii prea bine ca esti in stare s-o faci?
Si cand o faci....cat de departe esti in stare de data asta s-o duci?
 Plangi cand esti doar tu cu tine, atunci poti sa nu te minti, poti sa nu mai zambesti, poti sa tai in tine, sa-ti tragi palme pentru toate rahaturile care-ti trec prin minte, pentru toate povestile carora le dai mult prea multa importanta, pentru toata analiza pe care o faci tacit pentru ca asa esti construit.
Cateodata nu stiu ce doare mai tare...frica ta sau realitatea...
Poti oare sa uiti si sa ierti tot ce ti-a schingiut sufletul si inima de-a lungul vremii si sa redevii senin cum erai la-nceput?
Alegi in fiecare dimineata cand te trezesti unde vrei sa fii.

Amalgam

Nu te mai imbraca in culori pamantii esti stearsa, oricat te-ai bronza n-o sa ai niciodata contrastul meu. Sters esti, sters te-mbraci. Nu a cercetat nimeni sau nu stiu eu dar sigur starea ta e reflectata in culorile pe care le alegi dimineata. Asta daca n-ai vreme sa faci un dus lung si sa te gandesti cu ce te-mbraci.
Oamenii astia care stau la taxatoare la metrou in pipera la 6 sunt ca vitele care stau la coada la marcat, in loc sa-mi scot cartela am scos o carte de vizita, m-am uitat confuz la ea, mi-am cerut scuze ca am tinut invarteala in loc si-am cautat spasit in geanta.
Pe drum niste fete discuta despre iesirile intre fete, alea tabu in care discuta despre gentute si pantofi si piele mata, inca nu le inteleg pe deplin si am aproape 30 de ani... tind sa cred ca n-am sa le inteleg niciodata.
Am lipsit sigur la niste capitole in viata, nu sunt convinsa insa ca ar trebui sa-mi para rau.
Imi plac florile invelite in ziar, fata de langa mine are, le-as fura. Nu stiu daca-mi place mai mult ziarul sau florile.

Despre frici

Azi mi-e frica poate e randul meu....momentul meu de panica...clipa mea de innecat corabii.
Ma gandesc ca ai sa vii intr-o buna zi si-ai sa-mi spui "m-am indragostit"...si n-am sa am ce sa fac, decat sa zambesc, o sa fie amar dar tu n-ai sa stii.
Ai sa pleci pentru ca te-ai indragostit...e normal stii, nu suntem monogami si nu ne detine nimeni in viata asta.
Mi-e frica pentru ca poate eu n-o sa fiu de-ajuns, poate iubirea n-o sa fie de-ajuns, poate o sa vii seara acasa si-o sa te bagi langa mine-n pat si-o sa te uiti pe tavan, n-ai sa te mai lipesti cu spatele de sanii mei...
N-ai sa-mi mai spui ca as putea sa mor cu capul spart de perete si sa cad in gunoi, n-o sa mai avem aceleasi glume de cacat, n-o sa te mai apuce mustrarile de constiinta cand mergem pe jos acasa.
N-ai sa-mi mai gatesti si eu sa ma simt ca cel mai mic om posibil.
Daca ar fi sa ma iau dupa seara de ieri n-ar trebui sa mai calc in bucatarie, nu stiu daca as putea vreodata sa ma ridic la standardele tale.
N-o sa ne mai luam pisica aia portocalie cu ochi portocalii pe care s-o cheme aurel...
Sunt o proasta...care te iubeste si plange cu sughituri numai cand se gandeste la ce-a scris aici.

Si in rest?

In rest zilele trec tot cam la fel, doar ca zambesc mai des si mai sincer, ies din casa cu parul ud, fumez pe strada, beau bere, ascult muzica la un volum mult peste limitele normale, imi patez maieurile, gatesc mai mult, n-am renuntat la nessul de dimineata..dar imi plac diminetile in care am timp sa stau cu tine la o cafea, mananc cu furculita din cratita, mai mananc de pe jos, ma asez pe borduri, ma asez pe iarba, mai rup flori, mananc dulciuri inainte de masa cateodata, ating lucrurile pe care scrie nu atingeti, balalai aiurea pe strazi, ma uit tamp la cer, daca cineva imi da o ciocolata..o iau.

Para el fin del mundo

Am ajuns la capatul lumii, aici toate se termina, norii par valuri de vata de zahar, marea se pierde-n cer, ceata asta de miez de noapte te-nvaluie. 

Lumina e difuza si nu-ti mai dai seama cat de tarziu e. E liniste si cat vezi cu ochii nu se-ntinde decat oceanul presarat cu cate o stanca din loc in loc. Te-ai astepta sa fie rece, dar de fapt e ingrozitor de umed. 

Am sarit gardul si m-am dus spre margine, era un vant asa puternic acolo ca a trebuit sa-mi incordez toti muschii ca sa pot sa fac o poza. Restul erau mai in spate, aveam nevoie de un moment de liniste. 

Onde a terra se acaba e o mar começa

Expozitia TFB4

Va asteptam pe-nserat la Meze sa va aratam Grecia in Instagrame.

Mai stam de-o poveste, mai admiram o fotografie...

Nu obiecte, doar momente

N-am nevoie de bluza aia, poti s-o pastrezi. Cercelul arata mai bine in urechea ta oricum.
Mie sa-mi lasi diminetile si gura aia de cafea bauta din cana ta. Si zambetul tau inainte sa te trezesti si privirea buimaca cu care ma conduci la usa si ma saruti...si imbratisarile...si dorul.
Nu vreau obiecte, ma lepad de toate, vreau doar clipe, clipe de fericire pura. Clipe in care timpul se opreste, in care restul nu exista, clipe in care esti tu...fara sa te-ascunzi dupa masca asta de bine impenetrabila.
Stiu ca e greau sa ramai normal intr-o lume de nebuni...dar se poate, daca privesti nepatimas.
Eu nu-l dau pe azi pentru maine.

Normalitatea e un lux

pe care din ce in ce mai putini il constientizeaza...
Ne-am robotizat, instrainat, inrait....
Stim pretul pentru orice rahat, dar valoarea s-a pierdut undeva departe.
Sinceritate? Te-ntreb ce-i aia? Cine mai are o sinceritate debordanta in ziua de azi?
Ar trebui sa existe acolo ca un dus rece...ca o palma atunci cand o iei pe aratura.
Esti penibil daca spui ce simti....
Dupa mintea mea penibil n-ar trebui sa existe, ca de n-ar fi am fi mult mai sinceri, ne-am minti mai putin pe noi si pe restul care ne-nconjoara. Ne-am lua mai putin in serios si-am rade de noi asa cum ar trebui sa facem.
Sa poti sa spui ce-ti trece prin minte fara sa-ti faci inainte nspe milioane de griji ce-o sa zica lumea, ce-o sa zica el si sa ajungi sa scazi chiar si in ochii tai pana la urma.
Cine-si mai respecta cuvantul dat te-ntreb? Pentru cati mai are valoare asa ceva?
Mai suntem asa poate o mana de oameni care se-ncapataneaza sa respecte cuvantul dat...pentru ca asa te raportezi tu la tine, pentru ca are mai mare greutate asta decat restul de scuze penibile pe care le poti inventa ca sa te sustragi poate gratios dintr-o situatie incomoda.
Nu accepta niciodata un compromis doar pentru ca experientele tale au fost amare. Nu te raporta niciodata la ce-a fost. Da rahatu la o parte si redevino tu. Ai curajul sa faci asta.
Nu fii panasamentul nimanui, ai respect pentru tine si vezi limita aia la care e bine sa pleci.

Aceasta prelungire a mainii noastre...cere baterie

De cand au aparut smartphone-urile au devenit prietenul nostru cel mai bun, putin trist as tinde sa zic, petnru ca taie mult din relatiile inter-umane.
E mai simplu decat sa pui mana sa dai un telefon sa dai un whatsapp sau un imessage.
Cand ai 5 minute libere sau cand cobori la tigara, sau chiar si atunci cand stai pe buda, mai deschizi putin instagramu sau facebooku sa vezi ce s-a mai schimbat revolutionar in ultimele 5 minute.
Smartpheone-ul, prelungirea naturala a mainii noastre, are nevoie de multa baterie ca sa te poate intretine si mentine ocupat de-a lungul intregii zile, mai ales daca vrei sa ai 3G-ul pornit mereu ca sa poti sa dai refresh la secunda.

In TFB4 am avut parte de o surpriza tare placuta. Auzisem eu cum ca ar exista baterii externe care ii pot prelungi durata de viata a micului meu prieten.
Am avut ocazia sa port in geanta o baterie externa de la Colia, pentru ca Dan, a avut grija de noi si ne-a impartit acest minunat gadget.
Cu adevarat util, pentru ca il lasam la incarcat peste noapte, iar ziua telefoanele se incarcau cu viteza luminii, mult mai repede decat se incarca de la priza si culmea, cu toate ca eram sceptica, tine bateria ca si cum l-ai incarca normal.

Asa ca va recomand cu incredere minunatia asta de la Colia, daca si voi sunteti gadgetisti dependenti de smartphone.

Arche-ul esti tu

E al naibii de liniste la noi in insula in cautarea arche-ului. Strazile-s pustii, casele pe jumatate uitate, prea multe ploi si brize le-au spalat zidurile albe cu borduri albastre.
Oamenii batrani, dar chiar si cu toate cutele pe care le au pe mainile muncite fara pauza de prea multi ani sunt senini si au un zambet pentru fiecare.
Poate daca as reusi sa ma departez de munden as putea trai aici, doar cu marea care sa-mi sune in urechi.
Am crezut ca o sa reusesc sa gasesc arche-ul in ragazul asta luat pentru a uita de mine printre straini.
Te uiti la oamenii astia si te-ntrebi cum naiba or face? Ce stiu ei si tie iti lipsesete cu desavarsire?
O fi de la sarea din apa asta. E diferita de oricare alta, iti face pielea solzoasa, te strange, te albeste.
Nisipul asta care se incapataneaza sa-ti iasa din par, si-ti scrasneste intre dinti, iti curata fata si iti patrunde in orice geanta.
Strazile astea inguste, imbaiate in lumina. N-au sa-ti taie calea decat copii care alearga sau cate o batrana care-si spune povestea intr-o limba neinteleasa de mintea ta.
Timpul asta care aici isi schimba forma. Nu-si mai are unitatea de masura bine stiuta, nu te mai trezeste nici o alarma dimineata. 
Te trezeste doar marea cu sunetul valurilor si plajele pustii care te-asteapta sa-ti plimbi pasii si sa-ti versi gandurile.
Sa n-ai retineri, spune-i tot, te-asculta intotdeauna si nu te judeca niciodata. Cel putin nu dupa regulile stiute acasa. Cel mult iti da cate o palma cu un val atunci cand o meriti.
Te spala cum nicio alta apa nu poate. Dusurile tale reci de dimineata n-au termen de comparatie cu marea.
Singur in imensitatea asta, n-ai decat sa urli tot ce te framanta sau sa razi la soare.
Aici poti sa te reconstruiesti in fiecare dimineata, pentru ca te-ndragostesti de un intreg si te plictisesti bucata cu bucata. Aici poti sa arunci bucatile care nu-ti trebuie, marea le-nghite pe toate si le trimite departe, unde nimeni nu le cunoaste.
Nu-ntreba de ce sa spui, doar scuipa tot din tine, toate temerile, toate frustrarile adunate de-a lungul anilor petrecuti amar. Diminetile alea in care te doare tot si iti vine sa urli si sa-ti scuipi plamanii de tutunul fumat cu o zi inainte.
Lasa-le pe toate in mare si iesi tu, ala care te-ai pierdut undeva intre zilele trase la xerox care curg fara nicio noima, intre anii trecuti cu bune si cu rele, care te-au facut sa devii monstrul care esti acum.
Daca te privesti sincer si nepatimas poti sa redescoperi bucuria din tine si frumusetea uitata a vietii.
Ai sa-ntelegi ca viata e in alta parte, e pe insula asta pustie, plina de pisici.
Bucuria vine din lucrurile astea mici, de care acasa te bucuri din ce in ce mai rar. E ca paharul ala de vin rose care-ti inunda papilele de la prima gura. E ca berea aia rece pe care ai bea-o si cu ochii.
E ca painea asta de aici din insula, care stopita cu uleiul asta de masline e divina. Se topeste-n gura si te face sa inchizi ochii de placere.
E un orgasm al simturilor insula asta, te dezbraca de tot ce stiai si-ti unge sinapsele ca mierea.
Daca reusesti sa o imblanzesti o sa ai un prieten, pentru ca nu cunoastem decat ceea ce imblanzim, iar limpede nu poti vedea decat cu inima, esentialul e ascuns ochilor.
Inca se poate trai frumos. 


Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri e un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost,Cosmote, Ford, Pixelpedia, Booking Greece, Samsung Galaxy S4, Izvorul Cristalin.

Un fel de-a mai lungi

In Panagia de-as trai nu m-as plictisi. Marea e infinita, plaja-i cu nisipul din cel mai fin.
Valurile iti canta si te-mbratiseaza cand te-arunci in ele.
Bancile asteapta la spartul valurilor cuminti sa te-asezi si sa-nchizi ochii.
De-as putea sa opresc timpul aici as ramane cu marea la picioare si cu muntele deasupra mea.
E un paradis in care nu se spun cuvinte. Marea le stie pe toate.
Vantul asta de azi o face tare zgomotoasa, pare furioasa. Daca te uiti in zare te pierzi, nu mai stii daca-i inca mare sau ai ajuns la nori.
Nimic nu se pierde, totul se transforma.
Bucuria si tristetea sunt doar ale tale, dar marea le stie prea bine, in fata ei nu te poti ascunde. Doar ea te spala si te scoate ca nou atunci cand degetele tale ating nisipul.

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri e un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost,Cosmote, Ford, Pixelpedia, Booking Greece, Samsung Galaxy S4, Izvorul Cristalin.

La noi in Grecia

Dimineata incepe cand vrem noi, cateodata la rasarit pe vreo plaja sau in fostul port de marmura.

Cafeaua e la loc de cinste, sunetul scos de filtru de dimineata e aproape orgasmatic. Ai putea sa faci un film dupa el.

Siesta e respectata la secunda, se inchide tot intre 2 si 5, numai bine cat sa ai timp sa mananci, sa faci o baie si sa tragi un pui de somn la soare.

Pisici sunt peste tot, ai zice ca-i invazie. Colorate, vargate, cu sau fara coada, trase la xerox unele. Catei n-am prea vazut, imi mentin teoria ca in tarile astea cu clima calda, catei fie sunt mici, atat de mici de nu-i zaresti, ori lipsesc cu desavarsire. Pisicile conduc deocamdata, dar caprele vin puternic din urma.
Chiar de dimineata au venit cateva pe plaja, mai ca vorbeau cu tine, ce-i drept nu apucasem sa beau cafeaua si poate visam.

Daca faci o baie de dimineata in mare, e mai ceva decat orice inviorare. Cand atingi apa cu varful degetelor pare calda, deja cand ajunge la glezne te strafulgera pana in creier. Iti faci curaj si te arunci, esti anesteziat partial o perioada. Dai din maini si din picioare, scoti diverse onomatopee si viata incepe sa fie frumoasa.

Iesi pe plaja te lasi mangaiat de soare si iti aprinzi o tigare. Esti pregatit acum sa urci in dubita flower power si sa gonesti pe noi drumuri in marea cautare.

Te opresti totusi pentru un mic dejun frugal,astepti cuminte omleta si te uiti la stradutele inguste din fata ta. Bei inca o cafea, mai tragi cu nesat din tigare si iti faci curaj sa te apuci sa scrii.
Te uiti pierdut in monitor, mai tragi cu ocihiul pe instagram sa vezi ce fac ceilalti filosofi si iti lasi mintea sa zburde.

Dupa ce ai terminat de scris, meriti sa-ti desfeti ochii cu noi frumuseti.
Poti sa alegi din nenumaratele plaje care inconjoara insula, sau poti sa bei o cafea la masa cu un grec, sa joci o tabla sau pur si simplu sa te uiti la oamenii care trec pe langa tine.

Eu una pana acum n-am vazut nici o scoica, in schimb am gasit pe plaja jucarii uitate de alti copii cu care m-am jucat cu drag si-am facut forme si castele din nisip.

Marmura e peste tot, mai ceva ca pisicile. Bine a zis Karagounis. Apare cand nu te-astepti la fel ca rahatii din Bucuresti dupa ce se topeste zapada.

In facultate mai mancam la o terasa la care de fiecare data cand cereai nota, chelnerul venea nonsalant si iti spunea o suma...ce-o contine suma aia puteai doar sa ghicesti.
Notele la greci sunt limbi straine, nu-ntelegi nimic din ele, au linii trase in fata portiilor in functie de cate s-au comandat din respectiva categorie si herogrifele ce le urmeaza par niste desene de copil stangaci.
Dar slava domnului in marea parte a cafenelelor fie ca-s in oras sau pe plaja exista wireless, fara de care nu stiu zau ce ne-am fi facut. Nu mai aflam ca l-au prins pe Gigi ,nu ne-am mai fi putut exprima compasiunea prin seria noastra cu pancarta  "Free Gigi".
A ramas in geam pancarta si-ai putea sa zici ca suntem duba care face cursa de Free Gigi.

De cand sunt aici am aflat ca Ouzo se face din struguri, n-as fi zis intr-o mie de ani ca strugurele combinat cu Anason ar putea sa faca Ouzo. In continuare e o bautura grea pentru mine, chiar daca atunci cand eram mica beam canistre de ceai de anason, apa n-a prea jucat pe partea mea.
In schimb daca Ouza nu ma incatan, Mythos, ai putea sa bei si cu ochii.

Soarele aici la noi in Grecia nu rasare din blocul de vis-a-vis, rasare daca ai putin noroc din mare, sau din munte, depinde pe care parte a insulei esti.

E ca la noi...dar altfel, pentru ca oamenii astia de aici, sunt mereu cu zambetul pe buze, servirea e impecabila, n-ai sa vezi frustrarea chelnarilor de la noi care-ti aduc mancarea de parca ar face ceva sub demnitatea lor.
Aici e o placere sa-i vezi cum te intimpina pe strada, cum incearca sa te convinga ca terasa lor e cea mai de fel. Dupa ce termini o masa copioasa, desertul e din partea casei, tare as vrea sa vad asa ceva si la noi, suntem cu 100 de ani lumina in spatele lor cand e vorba de servicii.


Inca n-am spart nici o farfurie de fericire dar poate pana cand plecam o facem si pe-asta.

 

Pana atunci ma duc sa mai fac o baie in apa asta sarata care-mi transforma parul in dreaduri atunci cand ies din ea.

 Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri e un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost,Cosmote, Ford, Pixelpedia, Booking Greece, Samsung Galaxy S4, Izvorul Cristalin.

Jeux d'enfants

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri e un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost,Cosmote, Ford, Pixelpedia, Booking Greece, Samsung Galaxy S4, Izvorul Cristalin.

Pentru zilele de miercuri

In zilele de miercuri sa te trezesti inainte de rasarit. Cu ochii mijiti sa te urci in dubita flower power si sa gonesti pe soseaua serpuitoare catre Aliki.

Cand ai sa vezi golful sa te opresti si sa-ti porti pasii catre plaja, dar nu te opri acolo, mergi spre deal si urca. Nu te opri pana nu ajungi la vechiul port de marmura. Acolo sa te opresti pe o stanca si sa astepti rasaritul.

Are sa fie o liniste de nici un plans de pescarus n-ai sa auzi. Inchide ochii si respira.Spune o vocala.....

 Priveste rasaritul, de pe stanci ai sa-l vezi cum apare din mare. Daca ai noroc ai putea chiar sa vezi delfini.

Cand ai sa-ti simti fata mangaiata de raze pleaca. Ai sa gasesti o cafea aburinda la Limanaki.

Dupa cafea sa te-mpaci cu un merlot rose de Vanju Mare. Lasa briza sa te rasfete.

Aroganta cea mai mare pe care o poti face dupa toate astea e sa tragi un pui de somn pe plaja dupa micul dejun.

Dupamasa s-o petreci la Giola. Ai sa vezi sageti albastre care sa-ti poarte pasii printr-o livada de maslini si pe o carare care-ti poate aduce aminte de Golgota.

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri e un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost,Cosmote, Ford, Pixelpedia, Booking Greece, Samsung Galaxy S4, Izvorul Cristalin.