Life of Pi

Tot din ciclul cat timp a trecut de cand ai facut ceva prima oara, am reusit si eu sa vad un film 3D. Bucuria a fost ca s-a nimerit sa fie chiar Life of Pi, despre care stiam doar ca-i un film lung despre un tip care sta mult pe o barca. M-am gandit ca trebuie sa fie un fel de Cast Away 2, doar ca acum nu mai era Tom Hanks care vorbea cu o minge ci un baiat, pe numele lui Piscine Molitor "Pi" Patel, care-si petrece zilele de naufragiu intr-o barca cu un tigru bengalez pe nume Richard Parker.

E un film pozitiv, un film care chiar daca suna naiv, iese din standardele de box-office. Aspira la mai mult. E un film pentru familisti, pentru adolescenti razvratiti, pentru fete singure, pentru oameni depresivi si nemultumiti, pentru visatori, pentru cei care cred ca binele invinge.

E un film care reuseste sa te scoata dintr-o stare nasola, sa iti ridice niste intrebari legate de niste lucruri pe care le stii prea bine, dar pe care preferi sa le ignori cu desavarsire.

E cu gradini zoologice, cu capre, cu suricate, cu insule carnivore, cu balene, cu meduze...

...si dupa toata nebunia asta de animale si furtuni care vin peste noi Piscine ne zice o treaba:

"I suppose in the end, the whole of life becomes an act of letting go, but what always hurts the most is not taking a moment to say goodbye."


Fiecare moment e o alegere, constienta sau nu, tacita sau nu.
Fiecare zi aduce cu alegerile facute, renuntarea la ceva. Invatam sa facem asta de mici. Cand eram mici renuntam la mancare, sau mancam in 5 minute ca sa avem mai mult timp de alergat brambura prin fata blocului, sau pentru 5 minute de desene in plus.
Pe masura ce trece timpul renunti la lucruri din ce in ce mai mult, te plafonezi si te ascunzi dupa niste scuze pe care ajungi sa le crezi chiar si tu, pentru ca pana la urma repetate la infinit pentru altii ajung sa devina credibile chiar si pentru tine.
Oameni vin si pleaca, te indragostesti de un intreg si te plictisesti bucata cu bucata.
Oamenii care nu ti se intampla tie, se intampla altora si te convingi ca poate pe termen lung chiar daca pe moment nu parea e cea mai fericita conjunctura.
Dar oamenii aia care raman, sau care au fost alaturi de tine in toate momentele tale bune si rele, nu-i uita, nu uita sa le multumesti, nu uita sa le spui ca-i iubesti, nu uita sa le spui ramas bun.
Nu-i lasa sa treaca pasager prin viata ta.

Silent partners

Un nume care te face sa te intrebi cine ar putea sa fie acesti parteneri din umbra si ce-ar putea sa faca ei pentru tine.
Eu am avut placerea sa aflu povestea lor duminica trecuta in cadrul unei mici intalniri.
Voua ce va inspira numele asta? Daca v-ar opri cineva pe strada si v-ar da o carte de vizita pe care sa fie trecut doar numele lor Silent Partners ai avea curioziatatea sa afli ce se ascunde in spatele acestor cuvinte?

Silent partners este un concept nou la noi in Romania. Ei propun o noua viziune asupra intalnirilor si cand spun intalniri nu vreau sa sune desuet.

Intalnirile pot fi de mai multe feluri pentru ca ei imbina dezvoltarea personala cu strategii de matchmaking.
Cand a fost ultima oara cand te-ai privit in oglinda dimineata si ti-ai spus sunt fericit?
Ca sa poata exista o fericire in doi, trebuie sa existe impacarea ta cu tine, acceptarea ta cu tot ceea ce ai in tine. Poate nu mai stii cine esti tu, poate te-ai modelat prea mult dupa oamenii din jurul tau, poate ai uitat cat de multe ai de oferit.
Poate ai uitat cum e sa iesi in oras la o cafea cu un om total nou si care sa aiba aceleasi pasiuni cu ale tale. Poate ai uitam cum e sa imparti momentele alea de tacere cu un zambet pe buze.
Pentru asta exista Silent Partners, sa te ajute sa te redescoperi, sa te impaci cu tine, sa afli ce poti oferi celor din jur, ce anume te-ar face fericit, ce asteptari ai de la celalalt.

Era un film despre "dating" un el si-o ea se intalnesc la o masa....ambii trecuti de 30 de ani, satui de complezente si intalnire aranjate, zambete fortate si conversatii banale.
Aleg amandoi o sinceritate brutala pentru ca inevitabil peste cateva luni, ar fi ajuns in acelasi punct, ea ar fi fost enervata ca el pisa colacul la  baie, el enervat ca e cicalitoare si vrea prea multe.
El marturiseste ca nu cumpara cadouri de craciun, decat in ziua cu pricina...si nu le ambaleaza niciodata, asa ca invariabil o sa primeasca darul intr-o punga ordinara de plastic.
Ea marturiseste ca o sa-l urmareasca, o sa-l controleze in buzunare, in telefon, in mailuri...o sa faca toate astea si-o sa-l exaspereze pentru ca nu se poate abtine.
Vedem acelasi cuplu de craciun, el scoate punga de plastic, ea ii spune "imi place". Uimit o intreaba de unde stie ce i-a cumparat...raspunsul ei nonsalat a fost...te-am urmarit.

Incercati sinceritatea asta brutala si incercati Silent Partners, poate va ajuta sa gasiti ceea ce cautati.
Poate va ajuta sa descperiti ca de fapt cautati total altceva.

"Knowledge behind heart matters"




 

Redd's Winter Collection

Vineri am avut placerea la invitatia Ancai Duma sa particip la Redd's Winter Collection cu ocazia lansarii  Redd's cranberry. 

Redd's cranberry este prima bere cu merisoare din Romania si este destinata bineinteles cum era de asteptat sexului frumos.
Lansarea Redd's Winter Collection a avut loc la Luna Cafe, si a fost organizata de cei de la The Practice. Monica a fost o gazda desavarsita si ne-a facut sa ne simtim ca acasa.

Ca sa intram in atmosfera evenimentului domnul Mihai Cosmatchi ne-a trecut printr-o scurta istorie a bijuteriilor de la Art Nouveau pana in prezent. Daca vreti sa aflati mai multe il puteti gasi la Fundatia Calea Victoriei unde cele pasionate pot afla in detaliu cum a creat fiecare designer in parte bijuteriile pentru care a ajuns celebru.

Josephine a realizat o colectie de bijuterii cu cristale Swarovski inspirate de merisoare.M-am numarat si eu printre norocoasele care au primit cu ocazia evenimentului o pereche de cercei minunati, pe care i-am pus in urechi de-ndata ce i-am primit si nu i-am mai dat jos de atunci.

Daca nu ai incercat pana acum Redd's cranberry, te sfatuiesc sa incerci una data viitoare cand iesi in oras cu fetele, pentru ca este o reinventare a berii. Daca te regasesti printre cele carora le place berea fructata ar fi pacat sa nu incerci si aroma de merisor.

Asa ca multumesc Anca pentru o seara frumoasa alaturi de oameni frumosi.

Luiza

Prima oara nu mai tin minte prin ce conjunctura am ajuns la un concert de-al Luizei....oricum cine m-a dus acolo mi-a facut un mare bine.
M-a fascinat de la prima nota....m-a amutit....mi-a facut pielea de gaina, m-a facut sa visez, mi-a adus aminte de o multime de trairi si m-a trecut de la plans la ras....
Nu multi au efectul asta asupra cuiva...
Cand o vezi pe Luiza, n-ai zice ca in momentul in care incepe sa cante poate sa iasa asa o voce din ea. E un om frumos, cu chef de viata, zambitoare, cu o putere incredibila de la canta si in cele mai grele momente ale ei, un artist complet.
Vocea ei ca mierea iti unge sinapsele...muzica ei e de ascultat in orice moment, fie ca esti trist sau bucuros.

In seara asta Luiza ne-a facut o mare bucurie si o sa vina sa cante la Tete-a-tete in cadrul campaniei Portret de familie.
Asa ca de la ora 9 sa stiti ca aveti program in seara asta, veniti sa faceti o fotografie si sa o ascultati pe minunata Luiza, va promit ca n-o sa va para rau.
E una din micile bucurii ale vietii sa poti sa asculti intr-o conjunctura asa frumoasa si-ntre prieteni.

Portret de familie

Maine incepe...cu toate ca maine e la pret de vreo jumatate de ora distanta.
Zilele trec cu repeziciune de la o vreme si unele din ele parca sunt trase la xerox. Te trezesti dimineata si faci aceleasi automatisme pana ajungi la birou...unde din nou repeti sistematic acelasi drum spre bucatarie sa iti iei o cana mare de cafea, deschizi in sictir mailul si te gandesti ca-i mai bine sa fumezi vreo 2 tigari pana sa te lovesti de aceleasi sabloane.
Parca ieri era vara si pierdeam noptile si zilele si oboseala era departe de mine. Parca acum putina vreme inca mai aveam langa mine marea parte din ce stiam eu ca-i familia.
Anii trec, oamenii dragi din jur dispar cand nici nu te gandesti si pierzi tot tabloul construit in mintea ta de copil despre cum ar trebui sa fie sarbatorile si craciunul.
Norocul e ca gasesti in drumul tau oameni care sa te faca sa zambesti chiar si-atunci cand esti in cele mai adanci tristeti.
Asa ca de mos Nicolae fa-ti o  fotografie cu oamenii astia, care-s acolo neconditionat si care-ti insenineaza noptile.
Fa-ti o fotografie cu bunicii, cu parintii, sau pur si simplu tie ca sa o oferi in dar celor care iti sunt in gand la fiecare cinci minute.
Ai timp pana pe 12 decembrie sa ajungi la Tete-a-tete si sa primesti o carte postala pe care s-o daruiesti.

Dar din dar se face rai :)

Portret de familie

Vestile  bune se tin lant si cu bucurie va spun ca cea mai draga campanie FotoUnion se intoarce.

Pentru ca e Decembrie si pentru ca vin sarbatorile ar fi pacat sa nu va opriti si la Portret de Familie pentru o fotografie cu toti cei dragi voua.

Cei nostalgici dintre noi pot trimite fotografiile primite-n dar, pentru ca sunt in forma de carte postala. O sa fie fericiti bunicii sau prietenii plecati peste mari si tari cand o sa primeasca de craciun o carte postala de la voi.

Campania incepe pe 6 Decembrie, de Mos Niculae, si dureaza pana pe 12, tot ce trebuie sa faceti este sa va opriti pasii la cafeneaua Tete-a-tete in Herastrau si de restul se ocupa Radu si Cristi.

Pentru cei impatimiti ai instagramului se desfasoara si un concurs pe durata proiectului la care puteti castiga premii surpriza de la Prigat.
Tema concursului este chef de viata. Tot ce trebuie voi sa faceti este sa surprindeti bucuria si emotia care va inconjoara in fiecare zi si sa o urcati pe instagram cu hashtagul #portretdefamilie si bineinteles sa dati un follow la @fotounion.

Eu am fost anul trecut si cu mare drag revin si anul aceste la Portret de Familie. Haide si tu!

Insomnii

Au revenit noptile cu insomnii...

Hai sa spunem o poveste

Vesti bune se anunta pentru sfarsitul de saptamana.
Mare mi-a fost bucuria cand am aflat ca FotoUnion mai face inca o campanie pentru cei mici.
De data asta se spun povesti cu ingeri, pentru ca cei mici din familie, sunt lumina ochilor nostri si ne fac inima sa zambeasca.
Pentru ca stiu ca si tu ai un ingeras in familie, iti propun sa vii cu el pe 24 sau pe 25 ca sa ai o amintire frumoasa de pus la inima.
Si pentru ca cei de la Dacia Plant impreuna cu Asociatia ROI s-au gandit cum sa le faca ziua mai frumoasa micutilor, vor avea loc ateliere de spus povești, ateliere pentru părinți si ei se vor putea juca in locul special amenajat. Vor primi de asemenea cadouri din noua gamă de produse Îngeraș de la Dacia Plant, dar şi o carte – Îngerașul venit din soare.

Nu mai sta pe ganduri, in weekend se intampla lucruri de poveste si e pacat sa nu participi.
Poti sa bei un ceai cat timp cei mici asculta povesti si poti sa afli o multime de lucruri fascinante despre fitoterapie si cum sa-i dai celui mic ceea ce are nevoie acum pe perioada iernii.

 

Expozitia TFB2

Din ciclul cat timp a trecut din cand ai facut ceva prima oara, am avut placerea miercuri sa particip la prima expozitie TFB.
Pentru ca TFB2 a fost intr-un cadru de poveste si pentru ca am fost 19 bloggeri in aceasta minunatie de tabara, Dacia Plant si Fotounion ne-au facut marea surpriza sa organizeze o expozitie, care inca poate fi vizitata la Teatrul Masca pana pe 4 Decembrie.

Expozitia a fost deschisa cu mare bucurie de Cristi.

Multumim pentru voia buna care  plutit in atmosfera miercuri la teatru. Multumim celor care ne-au fost aproape si au impartasit cu noi bucuria unei prime expozitii colective. Va asteptam pana pe 4...daca credeti ca vreti sa vedeti o poveste despre zilele petrecute la Plopi. 

 

Waldeck la Palatul Bragadiru

Aseara m-am convins inca odata ca nu aduce anul ce aduce ceasul.
Ma pregateam sa plec de la birou si ma gandeam ca ma duc acasa si vad un film, era tarziu si eram obosita....cand sa inchid calculatorul prietena mea Claudia, careia ii multumesc pentru o seara minunata, imi spune ca merge la Waldeck la concert la Palatul Bragadiru.

Intamplarea face ca invitatia pe care o avea Claudia sa fie de 2 persoane si sa fiu eu norocoasa care merge cu ea la evenimentul celor de la Bragadiru.

Poate mai sunt si altii ca mine care habar nu aveau ce minunatie se ascunde in spatele usilor de la palat. Eu recunosc, am ajuns aseara prima oara acolo si am ramas foarte placut surprinsa.

Un spatiu cald, scos din povestile cu castele, care permite organizarea multor feluri de evenimente.
Cine n-a ajuns acolo, sa mearga sa arunce un ochi.

Waldeck a facut un show de zile mari, cu toate ca a fost un concert privat pentru cei de la palat.
Au fost oameni frumosi aseara acolo, dezinvolti, bucurosi, care au dansat si-au cantat cu ei fiecare vers.

A fost un concert care mi-a mers la inima, pentru ca si ei au fost foarte calzi si au cantat la bisuri aproape pana a ramas fara voce solista. Au inceput cum si speram cu Memories si-au incheiat tot cu ea, la al 5-lea bis.

 Lucruri bune se intampla si intr-o zi de 13.

Expo TFB2

Pentru ca TFB2 a fost de poveste, Foto Union si Dacia Plant au reusit sa puna povestea in imagini.

Toti cei care am participat la TFB2 vom expune fotografiile noastre la Teatrul Masca saptamana viitoare.

Deschiderea expozitiei va avea loc miercuri 14 Noiembrie la ora 19.00.

Va asteptam cu drag.

I...

“I, with a deeper instinct, choose a man who compels my strength, who makes enormous demands on me, who does not doubt my courage or my toughness, who does not believe me naïve or innocent, who has the courage to treat me like a woman.”
Anais Nin

Frumusetea uitata a vietii

Am plecat in Apuseni intr-un loc uitat de lume, nu stiam la ce sa ma astept sau ce o sa gasesc odata ajunsa acolo.

Am plecat cu ideea ca o sa facem fotografii, ca o sa cunoastem un dac liber, ca o sa tragem cu arcul, o sa bem ceaiuri miraculoase si o sa aflam despre un alt mod de viata.

Sunt putine locurile in care din primul moment esti intampinat cu toata inima si cu o bucurie si o bunatate cum rar gasesti.

Pentru mine tfb2 a insemnat mult mai mult decat placerea de a fotografia si a cunoaste oameni frumosi.

Cand ajungi intr-un loc rupt de lume si te inconjoara o liniste in care poti sa-ti asculti gandurile, tinzi sa stai putin cu tine si sa te rupi de rutina zilnica in care esti prea obosit sau prea nervos sa te mai gandesti daca ceea ce faci are vre-un sens sau nu.

Cand esti inconjurat de oameni de o simplitate si-o sinceritate brutala, e ca si cum ai face un dus rece.

S-a pus problema modului in care traim, daca suntem capabili sa traim in prezent sau nu si daca exista intr-adevar iubire. Intrebari care poate par mult prea filozofice pentru o tabara de fotografie.

Nu cred ca sunt capabila in fiecare zi sa apreciez lucrurile simple care ma inconjoara. Nu cred ca sunt capabila mereu sa traiesc in prezent. Incerc de cele mai multe ori, pentru ca pana la urma prezentul este tot ce avem.

Cele care s-au intamplat deja sunt trecute, nu mai pot fi intoarse nici schimbate. Cele care vor veni nu sunt nimic altceva decat niste proiectii puerile ale noastre, fara nici o legatura reala cu ceea ce o sa se intample.

Asa ca revenim la prezent, cum putem noi cu noi ca si exercitiu sa recapatam inocenta pe care o aveam cand eram copii?

Cum putem sa scapam de catusele si amprenta trecutului care ne apasa si ne subjuga de multe ori si sa privim fiecare zi ca si cum ar fi ultima?

Cum am putea sa intelegem odata pentru totdeauna ca trecutul nu ne defineste ca oameni si nu ne proiecteaza nici viitorul.

Tu ca si persoana in stare pura esti aici si acum, cu bucuria si tristetea fiecarei zile in parte.

Daca am fi capabili sa ne asumam fiecare decizie pana la capat, nu doar in zilele in care ne simtim bine am fi mai fericiti.

Daca am accepta ca simplitatea e unicul mod in care poti fi impacat la sfarsitul zilei, am zambi atunci cand punem capul pe perna in loc sa ne derulam in minte toate discutiile de peste zi.

Am uitat ce inseamna sa te bucuri, am uitat ce inseamna sa iti asumi.

Luam in deradere iubirea, spunem ca nu exista, pentru ca am fost inconjurati, poate numai de povesti care au inceput din iubire si au ajuns la un soi de resemnare si impacare ca nu poti face mai mult in situatia data.

Liiceanu spunea ca fiecare om isi construieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv.

Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini, care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om “face fata” la ce i se intampla.

Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata.

Putem sa negam ca iubirea exista, dar fiecare din noi la sfarsitul zilei are nevoie de ea ca de aer, constient sau nu.

Iubirea te intregeste, te face sa daruiesti neconditionat, te pune in cele mai neasteptate situatii ca sa vezi peste cate poti trece.

Iubirea nu poate fi definita si nu e nici palpabila, nu a demonstrat-o nici un studiu facut de mari capete luminate ca sa fie ceva de netagaduit. Si cu toate astea in adancul sufletului cred eu ca si cei mai cinici dintre noi spera sa gasesca acea mana de oameni, asta daca ai mare noroc, sau macar unul, pe care sa ii/il iubesti pana la capat si care sa vada in tine posibilul.

Imi doresc sa reusesc sa ma bucur de fiecare zi si sa am acea mana de oameni...ceea ce va doresc si voua.

Daca vreti sa vedeti si alte interpretari le gasiti la Sana , Ariel, Toma, Costin, Ioana, Oana, Narcisa, Dragos, Leo, Andra, Andrei, Dan, Victor, Cristi si Radu.

 Va rog eu sa va faceti timp sa va uitati la ce minunatii face Mugur cu scoala lui.


 P.S Multumirile pentru aceste zile minunate petrecute in Apuseni, merg catre Daciaplant & Fotounion.

Cat timp a trecut de cand ai facut ceva prima oara?

Cat timp a trecut de cand te-ai intrebat asta ultima oara? Cat timp a trecut de cand ai simtit ca faci ceva pentru tine?
Maine seara o sa plec pentru prima oara cu trenul spre Cluj. Poate pare de necrezut ca pana acum nu m-am incumetat pana acum sa o fac si pe asta. Si nu pentru ca as fi vreo sclifosita care sa plece cu dezinfectantul la purtator si cu cearsafuri de schimb in caz ca cele din hotel au o dunga stramba, dar pentru ca nu s-a ivit pana acum ocazia sa fac un drum cu trenul care sa dureze atat.
Pe o parte din colegii de tabara ii cunosc deja si cu cei noi sper sa apuc sa beau un ceai la vagon restaurant, si sa schimbam o poveste.
Ma bucur mereu sa cunosc oameni frumosi si cred ca o sa am ocazia si in zilele care urmeaza sa petrec timp in compania unor oameni deosebiti.
Tot din ciclul cat timp a trecut de cand ai facut ceva prima oara sunt si unele din minunatiile pe care m-am bucurat sa le gasesc in program. N-am tras niciodata cu arcul, n-am calarit niciodata....un cal, n-am avut prilejul sa descopar dacii liberi, n-am ascultat povestile lor despre ceai si plante si n-am patruns in initimitatea modului lor de viata cum o sa o fac in zilele ce urmeaza.
TFB2 e o gura de aer care vine pentru mine intr-o perioada nebuna, trista, agitata, distrata, zbuciumata, partial voit uitata....asa ca diseara o sa-mi fac bocceluta cuminte ca sa pot pleca intr-o noua poveste ca vantul ori ca gandul.
Daca-ti dai prilejul din cand in cand sa respiri adanc si sa te rupi cateva momente de nebunie, ai sa descoperi mereu ca se traieste frumos, ca lucrurile mici te fac infinit mai fericit, ca oamenii de care ai nevoie iti apar in cale de unde nu te astepti si ca evadarile de care ai nevoie se ivesc cand trebuie.
Sper sa pot sa scriu si din tinutul de poveste in care plecam, daca nu, la intoarcere cu siguranta revin cu imagini si impresii :)
Ia-ti 5 minute astazi si fa ceva nebun si frumos pentru tine ;)

P.S multumim Daciaplant si Sony

Ca vantul ori ca gandul?

Va mai aduceti aminte de de imparatul Rosu si cel Verde? Dar de Ochila, Gerila, Flamanzila si Pasarila? 
Cati dintre noi n-am fi vrut sa avem un cal care sa ne duca oriunde, doar sa-i spui cat de repede vrei sa ajungi, ca vantul ori ca gandul.

Daca a trecut prea multa vreme de cand n-ai mai crezut in povesti, de cand nu te-ai mai trezit in mijlocul unor frumuseti scoase din desenele cartilor pe care le citeam cand eram mici, e cazul sa faci o schimbare si sa participi si tu la TFB 2.

O sa ai ocazia sa cunosti un dac liber, un fel de Harap Alb al zilelor noastre, pentru cei care inca mai cred ca exista asa ceva si ca se poate trai liber. Si chiar daca nu crezi o sa ai ocazia sa vezi in Noiembrie ca se poate trai si altfel decat o facem poate mare parte dintre noi cei care traim la oras.

Radu si Cristi se pregatesc sa te duca intr-o noua aventura de data aceasta in inima muntilor Apuseni.

Pentru ca traim intr-o lume gadgetizata tot ce trebuie sa faci este sa participi la concursul organizat pe Instagram si sa incarci o fotografie cu hashtagul #daciaplant.
Tema concursului este "Suntem un popor vegetal". Scoate telefonul din buzunar si urca o poza care sa te duca printre castigatori. Trimite linkul cu fotografia impreuna cu adresa blogului tau la vreau@fotounion.ro

Porneste si tu prin vazduhul pamantului, pe deasupra codrilor, peste varful muntilor, prin ceata magurilor, de la nouri catre soare printre luna si luceferi spre minunea minunilor. Mai ai doar 7 zile.

Cuvinte pe pelicula

Saptamana trecuta Centrul Ceh a organizat un fotomaraton la care mi-a parut tare rau ca n-am reusit sa particip.
In zorii zilei de sambata s-au dat 50 de filme FOMA alaturi de 50 de citate care apartineau literaturii cehe. Ce poate sa fie mai frumos decat sa ai 24 de ore la dispozitie sa bantui prin Bucuresti dupa pofta inimii cu un citat in minte si cu pofta sa faci cele 24 de cadre care sa spuna povestea inchipuita in mintea ta.

Ieri a fost vernisajul aventurii de saptamana trecuta la Anexa MNAC, un loc strain mie pana ieri, dar foarte primitor pentru evenimente de gen. O hala mininalista cu siruri de fotografii 10x15 insotite de citat si autor.

La intrare se dadea Staropramen, pentru ca au fost printre sponsorii oficiali ai evenimentului.
Intr-un colt era si un televizor vechi de care s-au bucurat cei mici prezenti la expozitie.

Castigatorul maratonului a fost Catalin Georgescu.



Cine n-a reusit sa ajunga ieri la vernisaj, poate vedea expozitia si astazi pentru ca este Noaptea Alba a Galeriilor.

Portret de copil

Mai sunt 6 zile pana cand incepe un nou proiect marca Fotounion in colaborare de aceasta data cu Jurnal din burtica.

Toti ne uitam cu nostalgie la pozele uitate prin sertare de cand eram la varsta pantalonilor cu bretele. In iunie ai ocazia sa ai si cu piciul tau o amintire de neuitat.

Intre 1 si 8 iunie studioul Fotounion se muta in showroomul EMAG din Sos Virtutii 148.
Programările pentru şedinţele foto se pot face la numărul de telefon 0744.356.229 (Bogdana Dobre).

Ca sa pastram aerul fotografiilor noastre alb negru de cand eram pici, ar fi frumos daca baietii ar veni in pantaloni inchisi la culoare, scurti, camasa alba si bretele, iar fetele cu o fusta de culoare inchisa si bluza alba.

Portret de Copil este o campanie a Foto Union, în colaborare cu eMAG, Epson, MediHelp şi Nikon.

Tarlungeni...tara aspra a minunilor

Diminetile erau reci, dar pentru ca "lumina diniva" ne-o cerea ne-am trezit cand abia se crapa de ziua.
Cu ochii mijiti de somn urcam spre ferma. N-aveam habar cand am ajuns cata liniste poate sa fie in acest tinut aspru al minunilor de care nu mai auzisem pana atunci.
Tarlungeni e un satuc uitat de lume in care timpul curge altfel.

Odata ajunsi la ferma parca eram in Marlboro Country, te asteptai sa sara un cal de undeva. Am fost intampinati de doi baieti care isi beau linistiti cafeaua. Se pregateau sa mulga vacile. Cred ca fiecare din noi si-a adus aminte de verile din copilarie cand plecam cate o luna la tara, beam laptele din cana de alama proaspat muls, hraneam gainile care ne urmareau prin toata curtea, mergeam cu gastele la garla si ne intorceam invingatori calare pe caruta plina cu fan.

Ca sa ne trezim totusi putin din visare am facut o drumetie si pana in Brasov. Autocarul cu care am mers mi-a adus aminte de taberele din copilarie cand ne hlizeam cu gura pana la urechi, cantam si uitam de toate. Cred ca asa-i mereu cand pleci la drum cu oameni frumosi.
In Brasov, ne-au intampinat case colorate, strazi uitate si cand am obosit de atat admirat ne-am asezat sa mancam o inghetata si sa ne tragem sufletul.

Pe-nserat soferul nostru, zis si Costel, parca desprins din povesti, pentru ca a reusit sa treca cu o lejeritate incredibila peste toate provocarile care s-au ivit pe drum, ne-a condus inapoi in tara cea aspra a minunilor.
Era un cer ireal, toate culorile curcubeului se bateau chiar cu un curcubeu care sa straluceasca mai aprins.
Furati de peisaj n-am rezistat sa nu coboram pe un maidan la marginea satului.
Din clipa in care am coborat am fost intampinati doar de zambete largi si un entuziastm debordant.
Acolo am gasit oameni fericiti, care stiu sa se bucure de viata asa cum e ea. Copii care inca mai joaca fotbal in praf si se bucura de fiecare gol ca si cum ar fi cea mai mare realizare.
Pe cei dintre noi care am uitat sa apreciem micile placeri ale vietii ne-a facut nostalgici. Pentru ca uitasera ca mai exista si o astfel de viata, uitasera ca timpul poate sa treaca si asa...

Pe mine m-a facut sa zambesc, pentru ca frumusetea inca exista, pentru ca bucuria exista fara nici un motiv, ci doar ca stare pura.
Mi-a adus aminte de toate lucrurile pentru care sunt recunoscatoare in fiecare zi si pe care cateodata uit sa le scot la iveala pentru ca ma las subjugata de toate problemele si termenele de predare care tind cateodata sa puna stapanire pe mine.

Ar trebui sa ne bucuram in fiecare zi pentru fiecare zambet, fiecare clipa de liniste si fiecare vorba buna care ne iese in cale.

Calatoria in tara aspra a minunilor am fost posibila pentru ca FotoUnion a organizat TFB1 si pentru ca Nikon a daruit participantilor pe durata drumetiei niste parteneri de drum cu ajutorul carora au surprins povesti in cadre.

Daca vreti sa vedeti si povestile altor calatori in tara aspra a minunilor le puteti vedea la Radu, Cristi, Corina, Andreea, Ionut, Ariel, Alexandru (castigatorul povestii), Ana, Lori, Mona, Mihai si Bogdana.

Joi

Campania continua...7 zile, 7 stiluri pentru femeia din tine. Un proiect Coca Zaboloteanu.

7 zile, 7 stiluri

De Coca Zaboloteanu cred ca au auzit toate doamnele si domnisoarele care sunt pasionate de frumos.
Coca lanseaza o noua campanie "7 zile, 7 stiluri pentru femeia din tine". Cu aceasta ocazie ai sansa sa raspunzi la o provocare si ca combini pantofii de poveste cu tinutele celor de la Moja.
Intra pe http://www.moja.ro/, alege produsul pe care l-ai purta tu in combinatie cu creatiile COCA ZABOLOTEANU si posteaza-l impreuna cu link-ul moja pe pagina de Facebook a Cocai Zaboloteanu
(http://www.facebook.com/cocazaboloteanu).
Poti face un mix de poze de pe http://www.moja.ro/, poti alege sa folosesti http://www.polyvore.com/
Combinatia care va primi cele mai multe like-uri va fi rasplatita cu o pereche de sandale COCA ZABOLOTEANU creata special pentru tine.

Campania se desfasoare intre 2-13 Aprilie asa ca nu mai sta pe ganduri :)

Mai jos puteti vedea tinutele alese pentru cele trei zile ale saptamanii de pana acum.

NEW POP UP STORE in town

Sambata intr-o ceainarie de poveste se lanseaza un nou concept.

Eugenia Enciu, BONE si Coca Zaboloteanu ne asteapta sa ne indragostim de noile colectii de primavara/vara.

Pentru cele care vor sa inteleaga ce inseamna fashion, cum ar trebui gandita o promovare a unui concept le invit sa se uite la filmuletul de mai jos si sa ia aminte! Asa ar trebui facute lucrurile la noi cand vorbim de fashion, si iata se poate cu atata usurinta sa faci lucruri frumoase!

http://vimeo.com/39637259

Pure morning

Nespus