Ma tot duc

N-am mai fost de prea multa vreme la teatru.


Am reusit sa ajung la Teatrul Foarte Mic sa vad "Ma tot duc". O piesa cu doi actori, Oana Pellea si Mihai Sandu Gruia.
Am ajuns cu 15 minute inainte sa inceapa piesa, am avut timp pret de o tigare si  o fotografie.
Odata intrata in teatru mi-am lasat haina si-am urcat scarile spre sala. Acolo m-a intampinat o doamna care indrepta lumea spre locul indicat pe bilet.
Sala nu are decat 6 randuri si in loc de scaune sunt banci, imbracate delicat in velur verde. Ma asez cuminte pe locul meu din randul 5 de la geam.
Ma uit in jur si observ ca primele randuri sunt ocupate de doamne pe la 60 de ani, cochete si cu o eleganta cum doar garda veche mai da dovada.
In surdina se aude Piaf inainte sa inceapa piesa iar doamna din fata mea, care este profesoara si a venit cu cativa copii la teatru, miroase a Chanel nr 5. Un miros inconfundabil odata ce-l stii.
Geamurile acoperite cochet cu draperii, dezvaluie ochiului meu curios ca sunt capitonate cu cofraje de oua.
La ora 7 se inchide sala, cine n-a ajuns pana atunci nu mai poate intra.
Se stinge lumina, lumea se cufunda in liniste si asteapta minunea. Se aprinde un reflector.
Personajele isi pun masca de clovn si incearca sa-si rezolve neintelegerile intimitatilor sub aceasta masca aparent amuzanta.
Oana Pellea este dupa cum spunea Cehov "rasului care traversează lacrimile".
O relatie speciala se construieste intre cei doi, un mic univers iti este dezvaluit, te lasi prada emotiilor si plangi si razi odata cu ei.
Nu exista decor si recuzita, doar ei doi si doua nasuri rosii, nimic din ce ne-am astepta la un spectacol de teatru.
Dialogul celor doi te trece de la agonie la extaz...te lasa sa speri, sau nu....
"Vreau sa plec...daca vrei sa pleci pleaca. Adica vrei sa plec?...Nu. Daca vrei sa ramai ramai. Adica vrei sa raman? Nu...Poti sa pleci, dar poti sa si ramai. Eu vreau sa te hotarasti".
" Mai avem un minut pana pleci. Ce facem in ultimul minut? Ne pregatim de plecare. Te pregatesti? Nu, te pregatesc pe tine. Intotdeauna e mai greu pentru cel care ramane. Dar pentru cel care pleaca nu e greu?”  Fiecare lucru trebuie facut delicat, ca in viata,  a pleca inseamna a muri putin.
In final, ceea ce se dezvaluie este o parabola a vietii traite cu iluzia pe care ne-o confera solutiile simple.
Totul se imparte intre aici si acolo. Aici lucrurile sunt cele pe care le stii, facute, desfacute si refacute...acolo...se face tot.
Tu daca vrei poti sa pleci, eu o sa te-astept aici ca intotdeauna.